Să crezi că românii vor respecta, după 15 mai, distanțarea fizică e ca și cum te-ai aștepta ca în Piața Victoriei să fie înjurați tortionarii din anii ’50, care i-au masacrat pe patroni, pe intelectualii „regresiști”, pe preoți și pe țărani. Dacă vă duceți într-un mare magazin sau într-o piață veți înțelege cum ne păcălim pe noi înșine de când am intrat în istorie. E drept, intrarea în istorie s-a întâmplat târziu și pe urmă am lipsit aproape 1000 de ani, fiindcă știam să doinim, nu să scriem. Ne-a salvat arheologia. Mi-a zis mie unul „stai liniștit, că suntem în Arhivele Vaticanului!” Poate în Arhivele OLX. Azi avem tehnologie. Nu vreau să fiu prăpăstios, dar tot ce e pe calculatoare poate dispărea într-o clipită. Și atunci cărțile, tablourile și ziarele vor fi arheologia salutară a epocii noastre.
Mă întorc la auto – păcăleală. Și acum, înainte de ieșirea din izolare, un sfert dintre cetățenii porniți la șopingeală n-au măști. Iar jumătate dintre ei le poartă la mișto. Adică lăsate pe gât. Măștile acoperă mărul lui Adam sau, în cazul femeilor, colierul, în loc să acopere nasul și gura. Îi prefer pe cei fără măști, măcar sunt sinceri. De ce să porți masca pe gât? Ca să bifezi, dar să nu respecți. Până la urmă, nici nu mai e așa grav că ți-ai atârnat masca pe gât, din moment ce noțiunea de „distanțare socială” e o absurditate. Se poate spune „distanțare fizică”, „distanțare sanitară”, „distanțare igienică”, dar în niciun caz „distanțare socială.” Definiția distanțării sociale este „grăjdarii nu au loc la masa de revelion lângă academicieni sau lângă milionari.”
După 15 mai se va lansa un refren pe care îl vom cânta cât vom trăi. Acum vi se va părea că exagerez. Nu mă deranjează. Mi s-a întâmplat și în întâlniri față către față să spun câte un adevăr dur să și să primesc un zâmbet îngăduitor. Rețineți, însă, ideea și veți vedea, peste puțin timp, că am dreptate. Refrenul va fi „ce bine era în izolare!” Și va avea în siaj versurile albe „mă trezeam când voiam”, „nu mă înghesuiam în trafic”, „nu ieșeam aiurea în stradă ca să sparg zilnic câteva zeci sau câteva sute de lei pe tâmpenii.”
Replicile de mai sus le veți auzi pentru că poporul român își supralicitează calitățile și dimensiunile, de la coeficientul de inteligență la mărimea anumitor organe, dar are și o chestie foarte scurtă. Memoria răului. Au existat oameni, chiar categorii sociale, care i-au regretat pe Ceaușescu, pe Iliescu, pe Băsescu. Va avea și Iohannis nostalgicii lui, mai ales dacă va veni la putere USR, un partid neosovietic care are tupeul să-și amenințe adversarii cu sloganul inept „dacă înjuri USR, ești cu rușii.”
Probabil că și alte popoare sunt amnezice. Cu cât înaintezi în vârstă, ai tendința să-ți înfrumusețezi copilăria, tinerețea, maturitatea. Dar când veți fredona refrenul „ce bine era în izolare!”, gândiți-vă la un moment de reculegere. Un astfel de moment durează un minut. Dacă morții nu ne-au fost rude sau prieteni, după maximum 30 de secunde ne plictisim. Coronavirus a reprezentat momentul de reculegere ținut două luni. Pentru noi. Chiar în timpul vieții noastre.
