În contextul în care sunt mulți românii care numără zilele până când va expira măsura stării de urgență, în ideea că după acea dată ar urma să apară primele relaxări ale restricțiilor impuse de autorități, prin ordonanțe militare, în încercarea de a limita răspândirea noului coronavirus, ministrul Sănătății aduce în discuție faptul că și după 15 mai e nevoie ca românii să fie atenți. Și să nu dea uitării obiceiul spălatului pe mâini, de exemplu.
„Noi trebuie să înțelegem un lucru, precauțiile trebuie să rămână. Iar dacă după aceste două luni rămânem cu niște deprinderi – ne întoarcem de afară, ne spălăm pe mâini, pe față, dăm cu dezinfectant, ne izolăm când avem niște simptome respiratorii, chemăm medicul de familie, tușim în plica cotului, în batistă, într-un servețel, ne spălăm după acest gest, păstrăm o distanțare socială în locurile potențial aglomerate, păstrăm (purtăm-n.n) o mască când intrăm în spațiile închise sau în mijloacele de transport în comun. Sunt reguli care rămân și într-o primă fază de relaxare”, a explicat Nelu Tătaru, la RFI.
Totodată, ministrul Sănătății a reamintit că relaxarea restricțiilor se va face gradual și că, după primele două săptămâni, se va face o estimare a efectelor măsurilor. Abia atunci se va putea spune dacă se pot sau nu lua și alte măsuri de relaxare. „Dacă evaluarea la două săptămâni ne va arăta că aceste condiții au fost menținute, au fost respectate, atunci putem ca în următoarele două săptămâni să mai facem o serie de relaxări, încercând (…) ca într-o lună, o lună și jumătate sau poate două luni să ajungem la o viață relativ normală”, a conchis Tătaru.
facti ce a zis oms ,rguli ca aia cu placuta ca cica e cea mai buna varianta!!!!!
Io fact ce a zis oms , am umplut rguli in falci , la mine functioneaza impecabil placutele suedeze , este pe sistem biela-manivela , cea mai faina varianta !!!!!
Domnule COLONEL, NU NE INTERESEZA SFATURILE DVS.
MAI BINE MERGETI RAPID LA HUSI FIINDCA SINT PROBLEME IN CONDUCEREA FARMACIEI FAMILIEI !!!
SPER CA REALIZATI, DVS. SAU SEFII SI COMANDANTII DVS., CIT DE ODIOS ATI REUSIT SA DEVENITI IN NUMAI 60 DE ZILE.
PACAT CA LA SRI SE NEGLIJEAZA POLITICA DE CADRE(NU DE RESURSE UMANE, CA OAMENII NU SINT MATERIE PRIMA, ADICA OBIECT AL MUCII CI SINT MIJLOACE DE MUNCA, DUPA CUM SCRIE LA CARTE).
Sa traiti !!!
Domnule Kostea , pentru pacientii de la ospiciile de neuro-psihiatrie transnistrene noi nu avem competenta si nu va putem ajuta , daca oligofrenia biruie covid-ul , cu atat mai bine pentru dumneavoatra . Sunteti un OBIECT AL MUCII si v-am raspuns din spirit de solidaritate . Sa traiti !!! P.S – Un sfat , incercati sa coborati de pe pereti , iritati liliecii .