AcasăNewsExpo 2020 Dubai, amânată cu un an

Expo 2020 Dubai, amânată cu un an

Expo 2020 Dubai, amânată cu un an - Ziarul NationalDubai, Expo 2020, amânare, EAU, pandemie

Motivul deciziei Biroului Internațional de Expoziții (BIE) este, evident, pandemia de coronavirus. Expoziţia universală urma să fie organizată în oraşul Dubai din Emiratele Arabe Unite în perioada 20 octombrie 2020 – 10 aprilie 2021.

În luna martie a acestui an, Emiratele Arabe Unite au propus amânarea, cu un an, a Expo 2020 Dubai, după ce mai multe state participante şi-au exprimat nevoia de a amâna deschiderea expoziţiei, pentru a le permite să depăşească pandemia provocată de noul coronavirus. “Amânarea Expo 2020 Dubai, pentru perioada 1 octombrie 2021-31 martie 2002, va fi aprobată în mod oficial de BIE, în condiţiile în care rezoluţia a depăşit majoritatea necesară de două treimi din statele membre care au votat în favoarea modificării datei”, a informat organismul international. O decizie finală în privinţa amânării expoziţiei va fi luată prin vot de statele membre ale BIE, care au timp până la data de 29 mai să îşi exprime poziţia. Următoarea expoziţie universală se va intitula “Conectarea minţilor, Crearea Viitorului”, iar expoziţia se va concentra pe tematicile următoare: durabilitate, mobilitate şi oportunitate. Dubaiul a cheltuit miliarde de dolari pentru acest proiect menit să atragă 25 de milioane de turiști – economia emiratului este puternic dependentă de comerţ, turism şi imobiliare, iar restricţiile impuse în contextul pandemiei de coronavirus i-au afectat companiile.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
438 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Ultimele știri

VIDEO. Călin Georgescu a mers să semneze controlul judiciar: „Acest blestem se va rupe. Atât am avut de spus. A venit ceasul”

Călin Georgescu a ajuns, marți, 16 decembrie, la secția de Poliție din Buftea, pentru semnarea controlului judiciar. A fost așteptat, ca de obicei, de...

A doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări. „Poți merge la un alt medic specialist, fără costuri suplimentare”

Pacienții vor avea dreptul la a doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări, aceasta fiind una dintre modificările aduse Legii Drepturilor Pacientului, aprobate...
spot_img