Nelu Tătaru a ajuns, miercuri după-amiază, la Cluj.
Ministrul Sănătății a ținut să evalueze și acolo situația la nivel de spitale și să discute cu oficialii din administrația locală, la fel cum face constant în ultima perioadă. Tătaru s-a arătat mulțumit de cele constatate. „Clujul este un exemplu de bună practică. (…) Față de multe alte orașe, așez Clujul undeva sus – atât ca activitate medicală, cât și ca implicare a administrației locale – că este prefectură sau primăria municipiului”, a subliniat ministrul.
Ministrul a pus accent pe importanța menținerii distanțării sociale și a izolării voluntare pentru prevenirea înmulțirii cazurilor de infecție cu noul coronavirus. „Încă nu este niciun motiv de relaxare. Încă nu am urcat, ca să putem coborî. Avem o perioadă, până după Sărbătorile Pascale, în care mai așteptăm concetățeni de-ai noștri să se întoarcă în țară, iar în acest context o să avem o evaluare după 7-10 zile, după Sărbătorile Pascale”, a subliniat Tătaru.
Oprirea la Cluj a oficialului guvernamental a venit după cea din județul Hunedoara, unde fusese în prima parte a zilei, pentru a vedea personal care e situația de la Spitalul Județean din Deva. Unde, mai nou, a fost instalată o conducere formată din medici militari și s-a decis testarea tuturor cadrelor medicale.