Directorul unui important centru de cercetări medicale din Rusia l-a anunțat pe Vladimir Putin că laboratorul său este pregătit să testeze pe oameni vaccinuri experimentale împotriva noului coronavirus începând din luna iunie.
Rinat Maksiutov -aflat la conducerea Centrului de Stat pentru Cercetare în Virusologie şi Biotehnologie (Vektor), a declarat în timpul unei reuniuni televizate la care au participat preşedintele Putin şi directorii principalelor centre de cercetare ruse că preconizează o primă fază a unor teste clinice pentru trei vaccinuri începând din 29 iunie, pe un eşantion format din 180 de voluntari. Laboratorul, situat lângă oraşul siberian Novosibirsk, a dezvoltat prototipuri de vaccinuri bazate pe şase platforme tehnologice. Testele se desfăşoară în prezent pe şoareci, iepuri şi alte animale, urmând ca oamenii de ştiinţă să identifice până în data de 30 aprilie prototipul considerat cel mai promiţător. Maksiutov spune că primele teste pe oameni ar putea fi demarate încă din luna mai, „dacă Ministerul Sănătăţii va autoriza acest lucru”. „Dacă acţionăm cu competenţă şi într-o manieră organizată şi disciplinată, vom trece peste această etapă dificilă din viaţa ţării noastre cu pierderi minimale”, a reacționat Vladimir Putin. Rusia a confirmat deocamdată 8.600 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 58 de decese, cea mai afectată fiind capitala Moscova. „Un platou al curbei de infectare va fi atins în următoarele 10 – 14 zile”, a declarat Veronika Skvorţova, care conduce Agenţia Federală Medical-Biologică. În Statele Unite deja au început primele teste pe oameni ale unui vaccin împotriva noului coronavirus, în timp ce China folosește testele clinice ale unor vaccinuri dezvoltate de universități din țară.