Sprijin pentru cadrele medicale de la spitalul din primul oraș aflat în carantină, măsură luată de autoritățile centrale în încercarea de a se limita răspândirea infectărilor cu noul coronavirus.
Este vorba despre un echipament donat de Crucea Roșie Spitalului de Urgență din Suceava, care poate detecta într-un timp scurt prezența virusului SARS-COV-2.
„Crucea Rosie a donat Spitalului de Urgenta din Suceava un echipament iPonatic, un sistem portabil complet automatizat de detectare a acidului nucleic (ARN/ADN). Echipamentul utilizeaza tehnica RT-PCR in vederea detectarii genelor ce indica prezenta virusului SARS-COV-2, iar obtinerea rezultatului testului se face in 40 min.”, anunță Crucea Roșie Suceava, via Facebook.
Vă amintim că unitatea medicală – la care au fost raportate mai multe decese în rândul unor pacienți confirmați cu noul coronavirus, dar și un număr important de cadre medicale depistate pozitiv cu COVID-19 – are, de câteva zile, o conducere militarizată.