1. Știți povestea cu șomajul tehnic din epoca molimei. Chiar dacă lucrezi la multinațională sau la frizerie, îți plătește Statul 75% din salariu și stai acasă. Prin Piață – și nu-i vorba despre Obor – zboară un zvonache. Multe corporații cu nume grele cheamă angajații la muncă și le spun că dau banii ca înainte -100%. Dar plătesc, din resurse proprii, doar 25%. Diferența – de la Stat. Ținând cont că multinaționalele au armate întregi la contabilitate, zvonache are un miros verosimil. ANAF ce face? Se teme de ambasade, de procese, de articole comandate în presa străină?
2. Corporatiștilor, nu vă mai chinuiți, fiindcă nu-i veți egala pe pesediști! Voi vorbiți în giboneza corporatistă, adică mâncați borș cu polonicul, iar pesediștii – cu vidanja. Într-o comună din Ialomița, un veceu public „a fost inaugurat” de două ori. În septembrie, la deschiderea școlii, primarul a tăiat „pamblica”. După câteva luni a venit și prefectul, ca să pună moțul.
3. La România TV se evidențiază, aproape seară de seară, doi specialiști. Doi colegi. Covid și Victor Ponta. Victoraș e foarte priceput. El l-a rezolvat pe Crin Antonescu, tot el a înscăunat-o pe doamna Kovesi. Ponta e cel mai mare userist, nicidecum celebrul Ariel, din clipul „eu sunt Ariel, coadă de purcel”.
4. Prietenilor mei le e greu în carantină. Adolescenții trecuți de 45 de ani trimit, pe Whatsapp, din ce în ce mai multe filme cu gagici goale. Problema e că au trecut de la sexy la porno. Cred că li s-au umflat Faberge – urile.
5. Am un subiect de basm. Își trage seva din ornitologia zgomotoasă de colivie. Se făcea că Rasputin, Zelea Codreanu și Marian Munteanu fluturau din penajul policrom în jurul lui Ștefan cel Mare Mandachi și eliberau pe pliscuri mesajul: coco – coco -coco, mai ai mult până departe, coco – coco – coco!
6. Cu toată stima pentru Mandachi, îi transmit că am foarte mulți prieteni care sunt patroni de restaurante. Trei sferturi dintre ei s-au dus în faliment. Dar vreo trei din București și unul din Constanța au restaurante de lux. Unul din București și constănțeanul – chiar lanțuri de restaurante. Cu toate astea, singurul care își permite să dea mâncare gratis e Cosmin Olăroiu. Dar Olăroiu e un mare antrenor și câștigă bani pe măsură. Din fotbal. Da? Din fotbal. Sigur, nea Mandachi, matale ai și hotel! Înainte de Coronavirus, se bătea lumea să se cazeze la Suceava, era deraaaaanj, Coasta Amalfitană și Coasta de Azur sunt nimic pe lângă Suceava. Asta se întâmplă în condițiile în care firmele care livrează produse alimentare din supermarketuri au crescut de trei ori taxa de livrare și aduc cu patru – cinci produse mai puțin decât a achitat clientul. Dar e posibil să nu înțeleg eu mecanismul, în vreme ce matale, nea Mandachi, ești un manager avangardist.
7. S-au repatriat și englezii din Țăndărei. Verișorii lui Meghan au demisionat din Camera Lorzilor. Gentlemenii și-au adus și instrumentele de scris. Mont Blanc și Parker produc acum bricege. „Iubito, m-am întors pe al meu meleag,/ cu o mâna pe stilou și alta pe briceag./ Cu dreapta îți scriu poezii despre Rai,/ cu stânga, ca pe o găină, te tai!”. Regina Angliei scrie și ea, în Jurnal. „Dacă știam, aduceam eu Covidul înainte de nunta lui Harry, ca să scap de Ducesa de Sussex și de Cavalerii Mesei Rotunde (cu mușama) din Țăndărei. La intrarea în orice Palat din Țăndărei, de strajă stă perdeaua pentru muște”.