Bilanțul deceselor la nivel național în cazul unor persoane despre care s-a aflat că au fost diagnosticate pozitiv cu noul coronavirus a ajuns, marți seară, la 11.
Trei pacienți – o femeie și doi bărbați – de la Spitalul Județean de Urgență Suceava au decedat, infiormează Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Persoanele – cu vârste între 59 și 80 de ani – aveau și alte afecțiuni, pe lângă îmbolnăvirea cu COVID-19.
Din câte precizează GSC este vorba despre un bărbat de 59 ani „fără posibilă expunere precizată”, care a decedat în 22 martie, și despre o femeie de 80 ani și, respectiv, un bărbat de 71 de ani, aceștia din urmă pierzându-și viața în cursul zilei de luni, 23 martie. Și în cazul lor mențiunea este: „fără posibilă expunere precizată”.
„Pacienții au fost confirmați pozitiv la COVID 19 în data de 23 martie 2020, atunci când s- au primit rezultatele probelor de laborator. Toți cei trei pacienți aveau afecțiuni medicale cronice pre- existente ( boli cardiovasculare, diabet). Decesele au fost raportate la INSP în această seară”, menționează GCS.
foto: Facebook/Ministerul Sănătății
Bună seara,
Va rugam sa analizați și cazul șefului depozitului de produse proaspete al firmei Profi din Bolintin-Vale, George Zaharia care, deși s a întors din Spania pe 09 martie nu a respectat normele legale de autoizolare și s a prezentat la locul de munca fără sa anunțe, iar în data de 17 martie a fost confirmat pozitiv infectat cu noul Corona virus. Colegilor cu care a întrat în contact le este teama sa declare situația, deoarece li s a transmis de șefi sa păstreze tăcerea sub amenințarea pierderii locurilor de munca. Va rugam sa interveniți, deoarece individul ne amenință dacă vom anunță situatia! Mulțumim