AcasăNewsOrban salvează doar băncile și multinaționalele

Orban salvează doar băncile și multinaționalele

Firmele românești se vor închide și vor fi cumpărate, în câteva luni, pe un pumn de mărunți, avertizează Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România. Reprezentanții acesteia susțin că măsurile economice luate de Guvernul Orban ajută doar băncile și multinaționalele.

Guvernul Orban acuzat că lasă firmele românești să moară

Simulacrul de măsuri economice luate de Guvernul Orban a reușit să nemulțumească întereaga comunitate a oamenilor de afaceri români. Aceștia atrag atenția cu nu pot susține șomajul tehnic și plata taxelor și impozitelor aferente acestora pentru ca apoi statul să le deconteze peste două luni doar veniturile nete acordate. În plus, varianta contractării de noi credite pentru plata ratelor la creditele în curs și a utilităților și salariilor este benefică doar pentru bănci, nu și pentru firmele românești. ”Ministrul Muncii ne-a spus să îi băgăm în șomaj tehnic pe angajați și că ne dă banii peste două-trei luni de zile. Păi noi nu avem banii necesari să ne plătim angajații. Să vă dau câteva exemple. Școlile de șoferi din România s-au închis pentru că s-a sistat examinarea și sunt câteva mii de angajați, centrele de formare profesională s-au închis și ele, pentru că s-au prelungit atestatele pe două luni, la transportul de persoane s-au redus cursele cu peste 70-80%, iar cursele care se fac în momentul de față nu scot nici banii pe motorină, iar la transportul de marfă s-au anulat comenzile și mai funcționează doar 30% din capacitate. Multinaționalele au bani să plătească șomajul tehnic vreo trei-patru luni de zile, după care să ia banii de la stat. Dar nicio întreprindere mică sau mijloce, cu capital privat românesc, nu are bani de rezervă pentru a-și plăti oamenii în această perioadă. Chiar dacă se va termina în două-trei luni, ca să repornești un motor al economiei nu poți să o faci în 30 de zile, cum zice ministrul Muncii, că într-o lună trebuie să plătim tot din urmă. Este o glumă proastă. De ce nu ne anulează toate taxele și impozitele la stat pe perioada asta, să putem plăti noi din ce mai producem 50-60% din salariile oamenilor, pentru ca să te ajuți și tu ca stat și să ne ajuți și pe noi? Ne spui că trebuie să luăm niște certificate, de unde le luăm, apoi ne spui că se decide peste 5-6 zile, să vezi ce cereri depunem. Vrea cineva să închidem afacerile cu capital privat românesc? Ca peste trei-patru luni de zile să vină cineva cu un pumn de mărunțiș de afară să ne cumpere? Să ni se spună dacă asta se dorește. Dacă Guvernul nu ne sprijină în perioada asta, nu mai valorăm doi bani peste câteva luni de zile. Dacă întreprinderile mici și mijlocii din România se închid, cine va plăti salariile bugetarilor și pensiile? Multinaționalele? Niciodată. Nu ne ajută nimeni cu nimic. Asta cu creditele e altă bazaconie. Iau credit acum ca să susțin afacerea, adică să plătesc ratele la bănci, dările la stat, dar peste câteva luni de zile mă trezesc și cu ratele la bănci la acest credit garantat de stat și până la urmă statul cu ce m-a ajutat pe mine? Nu se poate. Până la urmă tot băncile sunt ajutate”, ne-a declarat Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

Se cer măsuri economice imediate

Reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România au solicitat Guvernului României un set de măsuri economice care să se aplice imediat, pentru a salva populația României și mediul de afaceri de consecințele acestei crize extrem de grave. ”Germania adoptă un plan de salvare fără precedent de la al doilea război mondial încoace, pentru a contracara criza provocată de pandemia de Coronavirus, printr-un proiect de lege care prevede punerea la dispoziţie a unei sume de 822 de miliarde de euro ca împrumuturi, cu scopul de a ajuta întreprinderile şi salariaţii să facă faţă consecințelor economice care se vor resimţi după criza Covid-19. Comisia Europeană a cerut suspendarea Pactului de Stabilitate, nu mai există reguli bugetare, astfel încât guvernele să poată pompa în economie oricâți bani e nevoie. Guvernul ceh va compensa costurile cu salariile ale firmelor afectate de măsurile luate pentru a încetini răspândirea pandemiei. Guvernul ungar suspendă plata creditelor pentru populație și companii până la finalul anului. În plus, valoarea totală de plată (DAE) a creditelor de consum contractate s-a plafonat la dobânda de bază a Băncii Naționale a Ungariei, aceasta fiind de +5%. În sectoarele economice cele mai afectate – turism, servicii culturale, restaurante, transport de persoane – se va suspenda plata taxelor către stat în totalitate, iar taxele plătite de angajați se vor reduce subtanțial, în toate sectoarele economiei. România nu are, până acum, un plan de măsuri care să ne mențină și să ne scoată din criza economică iminentă”, se arată într-un comunicat al COTAR.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.150 afisari

2 COMENTARII

  1. @ Perioadă ce amintește de anii 1970-1980, când ningea și prin martie, ?
    Opinați că Ludovic Orban s-ar putea ca să încerce de fapt naționalizarea mijloacelor de producție și a afacerilor,?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger