AcasăNewsReacții după ce Raluca Turcan a anunțat că un scenariu din trei...

Reacții după ce Raluca Turcan a anunțat că un scenariu din trei posibile ar fi cel al repetării anului școlar

foto: gov.ro

În condițiile în care la momentul de față unitățile de învățământ sunt închise, pe durata celor 30 de zile în care România e în stare de urgență, ca urmare a situației provocate de noul coronavirus, Raluca Turcan, vicepremier în Guvernul Orban, a adus în discuție, luni, trei scenarii cu privire la situația anului școlar. Cum una dintre variantele luate în calcul ar putea fi cea a repetării anului de studiu, reacțiile nu au întârziat să apară.

În primă fază Raluca Turcan a anunțat, la un post de radio, că a cerut Ministerului Educației o analiză, pentru a se vedea cum se desfășoară educația în sistem online și prin programele special create în parteneriat cu Televiziunea Publică. În acest context, vicepremierul a subliniat că sunt trei scenarii cu privire la anul școlar. ”Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Unu: ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului. Însă vom vedea, e foarte, foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția”, a declarat Raluca Turcan, la RFI. Totodată, oficialul guvernamental a precizat că ”toate scenariile sunt posibile, nu există o țară în care să nu fie luate în considerare toate scenariile”.

Cum a fost receptat mesajul vicepremierului

Printre primii care au reacționat la această declarație a fost Președinte al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar. „Dna Turcan vine si aruncă-n spațiul public un scenariu care nu a fost luat în calcul de nimeni. MEC, împreună cu toți partenerii sociali sunt în contact permanent. Măcar să ne fi intrebat si pe noi… când lansează această idee. Dacă are de gând să repete anul școlar, de ce naiba ne mai chinuim cu on-line-ul? Doar întreb…”, a transmis Iulian Cristache, pe o rețea de socializare.

„Un reprezentant al Guvernului declară că „se ia în calcul” posibilitatea de repetare a anului școlar, tocmai când cetățenii acestei țări au nevoie de mesaje care să exprime solidaritate și coerență”, a menționat, între altele, și Antonia Pop, președinte al Consiliului Național al Elevilor, tot pe Facebook.

191 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger