Le mulțumesc din suflet – eu am – celor care m-au felicitat pentru expresia din titlu. Să vă trăiască, să ne trăiască Familiile și defăimata Coaliție pentru Familie! N-am semnat petiția aia, dar o port în inimă așa cum tefeloaza vorbitoare de giboneză corporatistă își poartă, pe trotineta electrică, valorile: anticreștinismul, anticomunismul la seral, datoria bancară (prostul dracu’, prostule!), drogăngeala de Centrul Vechi și pe malaca analfabetă care punea cătușe inclusiv celor care sunt CEASORNICARII ȘI LUTIERII LUI DUMNEZEU.
Aaaaa, am făcut un derapaj! Dacă spui ce crezi, dacă spui că Europa înseamnă Michelangelo, Victor Hugo și Goethe, nicidecum Bruxelles și apreciata retardată Greta Thunberg, dacă-i spui mimeticului că e mimetic („fii în pas cu timpul tău, dar nu fii sclavul lui!” – Tolstoi, „Sonata Kreutzer), dacă le spui unor rockeri – nu tuturor rockerilor, na, că nu mai generalizez, na, că am devenit fricos! – că au geci inflamabile din cauza jegului și că nu-i salvează biocidul, dacă-l întrebi pe „actoristul” (militant, talentat și de o inteligență întrecută doar de discursul incoerent) Marius Manole cine e prietena lui – atunci ai făcut un derapaj. Eu am scos „cântăcios”, Nicolae Iliescu – „actorist”. În ziarul „Național” ne puteți citi. Pe noi doi, pe Valentin Boeru și nu doar pe noi.
În 2020, trebuie să fii un mancurtizat „asimptomatic”, trebuie să fii progresist, trebuie să zici că nu diasporicii (eroii noștri care văd lumea de sus, de pe schele mai înalte decât Domul din Milano) au adus Coronavirusul, trebuie să insinuezi, dar finuuuuț, că trebuie, trebuie, trebuie legalizate drogurile și că trebuie să dispară bancnotele. Sunt murdari banii clasici, da, da, da, cash-ul nu e sănătos, fiindcă așa v-au ordonat eminențele care vă furajează prin oengeuri! Pentru mine, drogurile nu există, iar viața fără cash nu e viață. Poate că eu și lumea mea am murit de mult, însă vă bântuim și vă învățăm că bărbatul trebuie să aibă ceas, verighetă, cruciuliță la gât (n-am, recunosc) și bani în buzunar. Cash. Mult cash. Nu mă interesează ce ai tu în bancă. Vreau să aveți cash. Să vă văd cu curul pe cash! Apropo de bancă, de bănci. Nu le mai dați oamenilor mesaje să-și plătească ratele, fiindcă e război! Austeritate, bancherilor, austeritate! Sau luați-le casele, care oricum nu vor mai valora nimic, din lunile mai, iunie încolo! Tot din cauza voastră, bancherilor, tot din cauza voastră! Ați vrea să le luați și casele, nu? Ce băieți buni sunteți voi!
Și vor veni boii, vor veni boii, vor veni boii, vor veni cohortele „asimptomatice” de boi, vor veni boii vulcanici, se vor rostogoli prostoboii neodogmatici și mă vor acuza de Teoria conspirației. Repet a 47 -a oară: „UNII OAMENI FAC TEORIA CONSPIRAȚIEI PENTRU CĂ ALȚI OAMENI CONSPIRĂ” (MALCOLM BRADBURY, „A HISTORY MAN”). Iar Malcolm Bradbury e cineva, nu e Liiceanu. Nea Gabi, când ai scris cărămida (418 pagini) „Dragul meu turnător”, te gandeai la familia lui Vlad Voiculescu? Vladuțe, contabilule care ai fost șef peste ceasornicarii și lutierii lui Dumnezeu, n-ai răspuns la o întrebare! O repet. Cum ai adus medicamente oncologice de la Viena? Cu punga? Cu ce aprobări? Ce licență aveai? Și în ce condiții de transport? Unele medicamente trebuie ferite de lumină, altele ținute la temperaturi diferite. Dar unchiul de la Viena ce mai face? El n-a fost securist, nu? Și nu-l mai supăra, Vladuțe, pe Iohannis, fiindcă sasul elocvent ca un Trabant e mai deștept decât hibernarea lui aparentă. Până acum, ție și lui Barna v-a dat doar niște avertismente. Cuminței, pluseriștilor, cuminței, stați cuminței!