AcasăNewsSe schimbă legea. Câinii fără stăpân, uciși în masă

Se schimbă legea. Câinii fără stăpân, uciși în masă

Viața animalelor va depinde de banii alocați de autoritățile județene pentru adăposturi

Parlamentarii au pus din nou gând maidanezilor. Astfel, potrivit unui proiect de lege, autoritățile locale vor fi obligate să înființeze adăposturi de câini, iar ulterior să îi eutanasieze pe toți cei care nu vor fi adoptați.

Viața animalelor va depinde de banii alocați de autoritățile județene pentru adăposturi

Consiliile locale și județene vor avea obligația de a înființa, în funcție de necesități, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpâni, se arată într-un proiect de modificare a Legii 227/2002, depus la Camera Deputaților. Totodată, acestea vor fi nevoite să amenajeze și să suplimenteze, din fonduri proprii, în funcție de necesități, adăposturile publice pentru câinii fără stăpân. Consiliile locale și județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București trebuie să încadreze în serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân cel puțin un tehnician veterinar pentru evidență și supraveghere. În obligația administrațiilor locale va intra și efectuarea unor acțiuni sanitar-veterinare prevăzute de legislația sanitar-veterinară, precum și înregistrarea câinilor fără stăpâni exclusiv cu medicii veterinari de liberă practică, organizați în condițiile legii. Potrivit modificărilor legislative propuse, câinii nerevendicați sau neadoptați vor fi eutanasiați, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, respectiv președintele consiliului județean, după caz, în termenul stabilit prin această decizie. Termenul urmează să fie stabilit în funcție de capacitățile de cazare și disponibilitățile bugetare. La acțiunile de capturare, adăpostire, vaccinare, deparazitare, sterilizare, adopție și eutanasie vor putea participa și reprezentanții asociațiilor și fundațiilor pentru protecția animalelor, atât în cadrul adăposturilor publice din cadrul serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, cât și în cadrul adăposturilor private care sunt în parteneriat cu consiliile locale și județene.

Problema maidanezilor, în responsabilitatea consiliilor județene

La elaborarea normelor metodologice privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân au fost avute în vedere atât recomandările formulate de Organizația Mondială a pentru Sănătatea Animală privind controlul populației canine, cât și prevederile referitoare la reducerea populației de câini fără stăpân, susțin inițiatorii proiecvtului de act normativ. Totodată, modificările ulterioare ale legislației privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân au extins competențele și asupra pisicilor și a altor animale confiscate din cauza relelor tratamente, instituind obligația consiliilor locale a amenaja, în funcție de necesități, servicii specializate pentru gestionarea câinilor, pisicilor și a altor animale, arată deputații. Parlamentarii consideră că acest lucru se poate realiza doar prin transformarea ”centrelor de exterminare a câinilor  în centre de protecție a animalelor”. De asemenea, pe lângă adăposturile pentru câini și pisici se vor amenaja și adăposturi pentru animale de talie mare, la nivelul fiecărui județ. Realitatea din teren este însă cu totul alta. Numărul adăposturilor de câini din țară este extrem de mic, iar cele înființate sunt oricum neîncăpătoare. Finanțările pentru acestea, în special pentru vaccinări, sterilizări și hrană, sunt asigurate prin finanțări ale ONG-urilor din afara țării. Și, chiar dacă a fost legiferată înființarea acestora, adăposturile de pisici și de animale de talie mare lispesc cu desăvârșire. Una dintre modificările importante aduse prin proiectul de act normativ este, de fapt, implicarea, mai ales din punct de vedere financiar, a consiliilor județene, respectiv a Consiliului General al municipiului București, care vor fi obligate să înființeze astfel de adăposturi și să susțină cheltuielile acestora.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
5.127 afisari

10 COMENTARII

  1. N-ar fi mai just și mai pragmatic să eutanasiem autoritățile locale? Sau, și mai mișto, să le sterilizăm, ca să jubileze cîteva zile, și apoi să le eutanasiem? Futu-vă muma-n cur!

    • Bine punctat…iar au treaba cu bietii caini fara stapan….rusine sa va fie parlamentarilor

  2. Ăștia când nu au ce face, se leagă de aceste suflete. Bai infecților, bipezi fără minte bolnavi de corona virus, umbla sa îmbolnăvească și pe alții, vouă va arde de omorât suflete nevinovate.Dubios ca nu da virusul asta și în voi.

  3. Criminali nenorociti! Nu pot sa cred asa ceva! Asta e solutia? Cum sa te uiti in ochii unui animal nevinovat si sa-l omori fara sa aiba vreo vina?? Asta numai pentru ca esti incapabil sa gestionezi situatia altfel. Cate campanii pentru incurajarea adoptiilor s-au facut? In alte tari asta a fost solutia,nicidecum crima. Sa le fie rușine!!

  4. Criminali nenorociți de animale nevinovate cum vă mai pot crede că sinteți ortodocși, cu frică de Dumnezeu cînd ucideți ceea ce a creat El? Mi-e scîrbă de voi,politicieni criminali de România, de tot ce înseamnă România criminală la fel China Indonezia Thailanda, etc.???

  5. Rusine criminalilor si voi stati degeaba i parlament si .mîncați bani oamenilor pt legi idioata ca voi

  6. LEgea curenta nu prevede deja eutanasierea? din cate inteleg eu, se schimba responsabilii. S-ar putea ca asta sa fie de fapt o chestie buna. Daca pana acum se implicau fie iubitorii de animale care faceau adaposturi din dragoste pt ele fie cei care voiau sa faca bani pe carca bielor animale si isi bateau joc si de bani si de animale si le eutanasiau prin metode neomenoase pentru a-si face bani. Din articol inteleg ca autoritatile locale vor fi obligate sa se implice si deja da organizatiilor, ONG-urilor posibilitatea legala sa se implice si sa controleze. Ceea ce pana acum era mai greu pentru ca li se taia accessul cand sesizau nereguli. Cred ca titlul articolului e manipulatic. Pune cu litere mari ceva ca si cand ar fi ceva nou. Nu e ceva nou din pacate. Daca urmariti grupurile de iubitori de animale veti vedea ca sunt adaposturi care eutanasiaza la 14 zile :(. Trist dar adevarat.

    • Gabriela are dreptate. In fapt este mare nevoie de adaposturi pentru animalele aflate in dificultate (cainii si pisicile strazii, aniumale abuzate ,maltratate sau abandonate de stapani, animale accidentate, animale mari-cai, catari, magari. ORICUM toate aceste prevederi propuse existau deja in LEGE. Iubitorii de animale , dar mai ales bietele animale se confrunta acut cu lipsa adaposturilor de stat in multe judete sau adaposturi infuficiente din punct de vedere al capacitatii. DE ex: VI SE PARE NORMAL ca adapostul din CLUJ sa fie capacitat la 200 de locuri???Total insuficient,,motiv pt care tot surplusul de animale s-a revarsat asupra adapostului privat al lui Radu TERMURE. Sau alt exemplu; In jud Brasov, pt un numar de 10 localitati adiacente Brasovului exista un singur adapost, la fel insufient cu o capacitate de 200 de locuri la Codlea. ,,etc.IN fpt o GESTIUNE a animalelor fara adapost moderna implica 2 coordonate:o baza logistica adecvata-adaposturi decente plus un manageriat corect, orientat spre buna ungrijire(scrisesem BUNASTAREA,,) animalelor, ceea ce proiectul de modificare legislativa anunta.DA DOAMNE sa fie asa. Dar daca se documenteaza lumea, ar putea intelege ca tarile cu managemnt corect al animalelor -OLANDA, GERMANIA, asa au procedat:au infiintat un sistem de adaposturi de STAT decente si au asigurat componenta de manageriat in favoarea animalelor, cu sprijinul ONGs. CE au aceste tari in plus??? AU o LEGE care interzice eutanasierea…ei,,,asta daca am fi in stare sa facem ar fi GROZAV. DEocamdata vad ca si modificarea actuala este propusa de PSD,,,cei pe care i-am votat noi si de la care asteptam marea cu sarea nu misca nimic in favoarea animalelor..EU zic ca parlamentarii sa voteze aceasta propunere legislativa ca prima etapa pentru imbunatatirea situatiei animalelor.

  7. dc nu pot sa i sterilizeze pe toti sa lase oamenii care chiar se implca pentro adoptia lor !sa va fie rusine;(

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger