Autoritățile iau măsuri preventive fără precedent pentru a limita răspândirea noului coronavirus pe teritoriul României, unde au fost deja confirmate 13 cazuri, trei dintre pacienți fiind declarați vindecați.
Una dintre cele mai importante implică activitățile la care ar urma să fie prezente un număr mare de oameni. Secretarul de stat Raed Arafat a făcut precizări în acest sens, duminică, într-o conferință de presă. „Începând de astăzi se aprobă luarea măsurii de interzicere a oricăror activități care presupun participarea a unui număr mai mare de 1.000 de persoane, iar pentru activitățile cu un număr mai mic de 1.000 persoane, măsura va fi adoptată la nivel local, pentru fiecare eveniment în parte, pe baza unei analize a riscurilor și a tipului de activitate, cu avizul prealabil al Direcției de Sănătate Publică. Aceste măsuri (…) sunt prevăzute până la 31 martie, ele pot fi prelungite în funcție de evoluțiile la nivel european și mondial. Măsura vizează atât evenimentele publice cât și cele private desfășurate în interiorul unor incinte în aer liber. E o măsură preventivă la acest moment, dar este necesară”, a transmis Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situații de Urgență.