Din datele comunicate vineri de Ministerul român de Externe, în baza informaţiilor obținute de către reprezentanții Ambasadei României la Roma și ai oficiilor consulare la nivel local, se ştie că la această dată sunt trei conaţionali printre persoanele infectate cu COVID-19 pe teritoriul Italiei.
Una dintre persoane, având dublă cetățenie, română și a Republicii Moldova, a fost confirmată în provincia Treviso, o alta a fost depistată pozitiv în regiunea Lombardia, iar cea de-a treia, o persoană cu dublă cetățenie româno-italiană, a fost confirmat în Bologna, în provincia Emilia – Romagna. ”Ambasada României la Roma, prin intermediul task force-ului constituit la nivelul misiunii diplomatice, precum și oficiile consulare române din Republica Italiană continuă demersurile specifice pentru obținerea unor informații suplimentare din partea autorităților italiene cu atribuții în gestionarea situației”, se mai arată în comunicatul MAE.