AcasăNewsO cursă în doi pentru Casa Albă

O cursă în doi pentru Casa Albă

Competiţia pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an se va tranşa între Joe Biden şi rivalul său socialist Bernie Sanders. După primele rezultate în “Super-Marţea” alegerilor primare, fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama are vânt la pupa.

Biden revine spectaculos, devansându-l pe „Bernie” (mare favorit acum două săptămâni) în nu mai puţin de  nouă state, din cele 14 disputate –  Texas, Virginia, North Carolina, Alabama, Oklahoma, Tennessee, Arkansas, Minnesota şi Massachusetts (fieful rivalei progresiste Elizabeth Warren în competiţia pentru învestire),  un veritabil tur de forţă în marele sud. Afro-americanii, persoanele în vârstă şi absolvenţii de colegii l-au susţinut în general pe Biden (77 de ani), în timp Sanders (78 de ani)  a fost sprijinit de latino-americani, cei născuţi între 1981 şi 2001 (aşa-numiţii ‘Millennials’) şi bărbaţii albi. Sanders în Colorado, Vermont şi Utah, însă marea miză este California, cel mai populat stat din Statele Unite şi  foarte important în privinţa numărului de delegaţi -aici Biden a fost susţinut de 38% dintre afro-americani, iar Sanders de 55% dintre latino-americani.

O lovitură serioasă a încasat-o  Michael Bloomberg, miliardarul a aruncat sume uriaşe în campania electorală, dar nu a reuşit să obţină decât rezultate mediocre în Virginia (unde a investit masiv), reuşind să câştige doar în teritoriul Samoa Americană ! O consolare penibilă -practic, omul de afaceri este scos din cursă, deşi el a dat de înţeles că nu se va retrage deocamdată. Trump jubilează pe Twitter: “Michael Bloomberg? Cel mai mare perdant al serii. Consultanţii săi «politici» l-au luat drept un fraier. 700 de milioane de dolari delapidaţi şi n-a cules nimic, decât o poreclă, Mini Mike, şi distrugerea completă a reputaţiei sale”. Cât despre Elizabeth Warren, „Ea nu era nici măcar aproape să câştige în statul ei Massachusetts. Poate de-acum să se odihnească liniştită cu soţul ei şi să ia o bere bună şi rece!”.  Potrivit CBS News, Joe Biden a obţinut 402 locuri de delegaţi, Bernie Sanders – 314, Michael Bloomberg – 31, iar Elisabeth Warren – 19. Pentru a obţine nominalizarea la prezidenţialele din noiembrie, un candidat democrat trebuie să obţină sprijinul unei majorităţi din cei 3.979 de delegaţi la primul vot din Convenţia Naţională Democrată, ceea ce înseamnă 1.991 delegaţi.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
188 afisari

3 COMENTARII

  1. Daca mai promite Donald si un sanț pe langa zidul cu Mexic, il bate de nu se vede…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger