În tabăra social-democraților s-a așternut liniștea, de parcă partidul ar fi fugit în munți să se ascundă. Ce stăteau ei prost la capitolul comunicare în epoca Dragnea sau Dăncilă, acum să vezi cum știu pesediștii să tacă. Ai crede că pun la cale o strategie prin care să-și reformeze partidul în forță sau care să îi ajute să se impună în Parlament mai puternic decât înainte și de aceea tac. Tactici de învăluire a Puterii pentru a-și recâștiga vechile poziții, manevre pentru o reușită de proporții cu moțiunea de cenzură sau diplomații secrete pentru schimbarea la față? Nimic din toate acestea nu se arată.
Pare că PSD tace pentru că nu are ce spune. Niciunul dintre comunicatorii care chiar aveau ceva de zis nu mai iese în spațiul public. Nu mai auzi opinii contrare Puterii decât rar, tot mai rar, și asta numai dacă vreo televiziune le face social-democraților hatârul să-i aducă la vreo emisiune, de regulă fără miză. Înainte, deși nu erau în Opoziție, tăiau în carne vie și taxau drastic orice derapaj al celor care astăzi reprezintă Puterea. Acum, se complac într-o muțenie adâncă, de ajungi să te întrebi dacă mai există.
Coca lui Ciolacu
La fel de rar apar informații că PSD se află în plin proces de reformă. Ce presupune aceasta nimeni nu știe, pentru că nimeni nu dă detalii. După cum se vede treaba, pare a fi o reformă mai degrabă imaginară, discutată la o cafea de doi sau trei importanți ai partidului. Mă rog, așa se cred ei, importanți.
Câtă importanță în poți acorda, de exemplu, lui Marcel Ciolacu, al cărui discurs poate concura oricând cu unul de-al lui Nicolae Ceaușescu? Fostul președinte ajunsese la performanța de a vorbi două ore fără să spună nimic concret, totul nefiind altceva decât o fugă a ideilor, aberantă și obositoare. Iar Marcel Ciolacu nu este câtuși de puțin departe de retorica lui. Klaus Iohannis, cel puțin, este recunoscut pentru temele lui obsesive și inerte, statul de drept, România normală și parcursul european. La Marcel Ciolacu, însă, nici măcar teme de identificare nu există, discursul lui fiind ca o cocă în care ți se împotmolesc și gândurile, și pașii. Domnul acesta vrea să reformeze PSD? Ce șanse să aibă din moment ce retorica, principala armă a politicianului, este într-o gravă și permanentă suferință? Despre limbaj se spune că este oglinda gândirii, așa că nu mă mai întreb ce idei are Ciolacu.
Reforma Vioricăi Dăncilă
Am văzut-o recent pe Viorica Dăncilă, la un post de televiziune. Nici acum nu pot să îmi dau seama pentru ce a fost invitată, poate le lipseau desenele animate din program. O vorbă veche în presă spune că intervievat prost nu există, ci doar ziariști proști. A reușit Viorica Dăncilă să spună în ce constă reforma PSD? Răspund tot eu, deși poate că nu este elegant, răspund printr-o întrebare: dar de ce să reușească? Și apoi, ce rol mai are ea în partid de trebuie băgată în seamă? După ce i-a dat cu burta de pământ pe social-democrați cu ideile și vanitățile ei, acum visează la revenirea PSD pe cai mari? Cum? Surprinzător nu este tupeul ei de a mai apărea în public, ci stilul tolerant cu care Marcel Ciolacu și Paul Stănescu o găzduiesc în partid.
Nu mă poate convinge nimeni că între ea și Klaus Iohannis nu a fost blat la prezidențiale și nu sunt singurul care crede asta. Plecând de la ambiția ei de a conduce partidul și terminând cu eșecul la prezidențiale, dinainte stabilit, totul a fost o făcătură cu aparențe de luptă electorală. În asemenea context, mai contează ce idei poate avea Dăncilă? Între Congres și alegerile prezidențiale niciun nume sonor din partid nu i s-a opus cu adevărat și nu i-a administrat vreo lecție. Nici acum, bineînțeles. Poate că, totuși, Viorica Dăncilă ar putea reforma partidul, bușindu-l și mai tare de pământ și aducându-l la 20%. De ce n-ar fi asta partea a doua a planului discutat în vară cu Iohannis, între patru ochi?
Goarna sună adunarea
De după colț apare și Sorin Grindeanu, care dă semne că ar vrea înapoi în partid. Și nu e singurul, mai sunt amatori și la ALDE și la Pro România. Niciunul, însă, nu va voi să vină ca simplu membru, să o ia din nou de jos. Nu, toți vor cât mai sus, deși nu îi recomandă nimic pentru asta. Au uitat cu câtă ușurință și-au trădat partidul și, acum, dacă tot nu mai este Dragnea ca să le dea palme după ceafă, toți declară că din cauza lui au plecat. Sau, ca să-și arate loialitatea târzie și inutilă față de acesta, umplu interviurile cu regrete că fără același Dragnea PSD nu se poate revigora. Și, dacă tot nu se poate redresa, ei de ce vor să se întoarcă? A sunat goarna în sistem?
