Digitalizarea și colectivizarea

Nu-i prima dată când scriu că îmi plac glumele pe care le produce Ambasada Suediei, pe canalul diplomatic (!) facebook. Suedezii fac un experiment în România, vor să vadă dacă ținem la caterincă. Atunci o să-i testez și eu puțin pe ei. Nu voi depăși măsura, dar și dacă aș depăși-o, suedezii ar trebui să suporte, că e democrație. 

Pe 1 Decembrie, Ambasada Suediei ne-a regalat cu poanta „La mulți ani, România! Ți-am luat un tort de la Ikea!” Bună, bună, subtilă, subtilă! Ikea produce o mobilă complicată ca omul lui Gopo. Din mobila aia, Ambasada Suediei a păstrat doar rumegușul și face bancuri din el. Tare mult mi-aș dori să aflu cine sunt autorii micilor capodopere hazoase. Se organizează Focus Grup sau ne delectăm cu operele scornite de un creator singuratic? Eu cred că încercările de umor reprezintă opera unui diplomat mizantrop, a cărui bunică a fost la Eforie Nord, în anii ’70, ca să scape de reumatism. Și au tratat-o salvamarii. La Techirghiol se dădea blonda cu nămol și la Năvodari se schimbau dolari.

Să rămânem în registru blond. Germania a fost încântată de modul în care votează Diaspora noastră. Emil Hurezeanu a povestit că i-am uimit pe nemți. Am avut 80 de secții de votare. Mai multe decât turcii, care sunt opt, dacă nu chiar zece milioane în Germania. Turcii votează doar la ambasadă și în consulate. Românii au votat și în săli de sport, sunt șmecheri românii, șmecheri, șmecheri. Iar nemții ne-au avertizat că nu ne vor mai lăsa, la următoarele alegeri, să dăm spectacolul ăsta. Păcat. Mie mi-a plăcut. Horele din sălile de sport au fost de neuitat. În Africa, pentru așa ceva, nu e nevoie de acoperiș.

Drăguț e că poporul care joacă hora în străinătate vorbește despre digitalizare. Bunicii au trăit colectivizarea, noi facem digitalizarea.  Transpiră ia pe Diaspora, la horă, dar digitalizăm România. Chestia asta îmi aduce aminte de o istorioară cu un milionar – om serios, eliberat condiționat – și doi ziarişti. Un ziarist șmecher și unul fraier. Eu am fost fraierul. Milionarul mi-a zis, în urmă cu vreo 15 ani, că îmi dă 5000 de dolari dacă o conving pe o doamnă reporterizdă să se tăvălească o dată cu el. Am avut o reacție de țăran speriat. „Lasă-mă, dom’le, că mi-e rușine să-i spun așa ceva!” Ziaristul șmecher i-a zis „s-o luăm pe etape. Întâi dă-mi 200 de euro ca să-ți fac rost de numărul ei de telefon!” A primit banii, i-a pasat numărul și l-a anunțat pe milionar „de acum te descurci singur. Ți-am făcut economie de 4800 de dolari!”

Cam așa e și cu digitalizarea. Întîi să vedem cine are sonerie la apartament. Pe urmă, trebuie să aflăm câți dintre cei cu sonerie au și interfon. Și la sfârșit mergem în mediul rural, unde fluieri la poartă și pe urmă sari gardul.