AcasăNewsReformarea PSD, un banc prost

Reformarea PSD, un banc prost

Marcel Ciolacu, regizor, scenarist și interpret principal într-o comedie a absurdului

Telenovela celor trei trandafiri se duce vertiginos către final. Degeaba i se pune masca de oxigen și e trecut pe perfuzii, partidul dă semne că nu prea mai are vlagă să se ridice de la bordură. L-au năucit, pe rând, trimiterea la pușcărie a lui Liviu Dragnea, alegerea Vioricăi Dăncilă președinte, moțiunea de cenzură și pierderea alegerilor prezidențiale. Singurul moment în care ar fi avut șanse  să-și revină a fost Congresul din august 2019. Dacă atunci Liviu Pleșoianu ar fi fost susținut să preia președinția, lucrurile ar fi stat cu totul altfel acum. Însă partidul, pradă manevrelor făcute de știu ei cine, a fost convins că cea mai bună alegere este Dăncilă. Sigur că Viorica Dăncilă era bună, pentru că putea fi manevrată în toate părțile și dusă de nas de oricine ar fi avut vreun interes.

<a class=wpil keyword link href=httpswwwnationalrotagmarcel ciolacu title=Marcel Ciolacu data wpil keyword link=linked>Marcel Ciolacu<a> regizor scenarist și interpret principal într o comedie a absurdului

Liviu Pleșoianu a fost scos pe margine, izolat și, pentru mimarea democrației, lăsat să candideze la prezidențiale. Dar fără șanse, din moment ce chiar partidul îi punea piedici cu duiumul. Pericolul pe care îl reprezenta era reformarea PSD până în temelii și numai de asta nu avea nevoie partidul de cumetrie. Aducerea social-democraților într-o zonă de demnitate națională, care ar fi impus respect la porțile europene, nu făcea parte din planurile samsarilor politic, preocupați de averile personale și de acapararea fiecărei dregătorii care ar fi putut produce și alți bani. Așa că Viorica Dăncilă era cea mai bună pentru funcția de președinte, nu pentru experiența ei politică, în fapt inexistentă, ci pentru că era ușor de păcălit că țara o vrea președinte. În rest, să stea cu ochii închiși. Cât de mult a vrut-o țara, s-a văzut.

Pulverizat în bezna inculturii

Acum se vând simpatizanților PSD basme că partidul își va reveni în urma dezastrului de la alegerile prezidențiale. Cu doar cinci județe câștigate  e greu de crezut că social-democrații își vor reveni precum Afrodita și, la locale și parlamentare, vor rupe gura târgului. Nu se va întâmpla niciodată sau, în cel mai fericit caz, poate numai după o lungă penitență în opoziție, timp în care actuala putere să eșueze lamentabil în toate acțiunile ei. Cum să reformezi partidul când, cu numai o zi în urmă, acesta a dat măsura propriei nepriceperi? Era să scriu măsura propriei golănii. Cu cine să treci la reforme? Cu Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților? Chiar a uitat că nu cultura și capacitatea lui de analiză l-au propulsat pe funcție, ci nevoia de păstrare a unui algoritm, a unui echilibru politic? Cetățeanul Ciolacu chiar nu-și dă seama că cine îi citește CV-ul se cutremură? Cum poți absolvi o facultate, musai de Drept, la o universitate care primește autorizație provizorie de funcționare exact în anul în care el o absolvă? Și, până atunci, cum a învățat, în ilegalitate? A studiat la o școală care nu exista? Mi se pare limpede de ce universității ăleia i se spunea „Fabrica de diplome”.

Liviu Pleșoianu perdant pentru că nu i a plăcut rolul de decor

Dacă cineva îi va lua la mână teza de doctorat obținută la Academia de Informații „Mihai Viteazu”, își va da seama după primele 20 de rânduri că lucrarea nu-i aparține. Între modul de redactare a acesteia și felul în care Ciolacu se exprimă colocvial este o diferență uluitoare. Dau doar două exemple. „Doamna Viorica Dăncilă merge la doamne” și „Este opinia la toți”. În lipsa unei comedii la televizor, luați de pe internet spusele lui și veți râde până la pulverizarea muritorului în bezna inculturii.

Azi nu ești bun, poate mâine

Retragerea unora și altora din funcția deținută în partid nu reprezintă nicio reformare. Pot fi puși pe aceleași scaune în cel mai scurt timp. Joaca aceasta de-a „retrage-te că nu eși bun, vino înapoi că ești bun”, nu împinge PSD înainte. Demisia Vioricăi Dăncilă din postul de președinte nu e vreo mare scofală. A primit pe tavă Organizația de femei, de unde fusese culeasă inițial. Cu alte cuvinte, nu ești bună să conduci partidul, ești bună să conduci femeile din partid. Și? Se rezolvă ceva cu asta? Postul de senator promis face partidul mai sprinten la minte sau mai puternic? Niciunul dintre inculpații Comitetului Executiv Național nu a găsit puterea să declare că renunță definitiv la PSD, că se simte atât de vinovat încât nu mai vrea nici măcar să fie simplu membru.

Viorica Dăncilă încă mai promite dar nu știe că nu i folosește

Au ținut-o sus și tare cu dragostea de țară, cu bunăstraea românilor, cu puterea lor de a repune social-democrația pe drumul cel bun etc. Cum să se retragă din partid, din moment ce acolo este banul? Din moment ce, dacă nu ai un partid în spate, ești muritor de foame? Românii fără funcții prin politică oare cum or fi trăind? Culmea este că toți – nu numai cei de la PSD – se împăunează cu CV-urile lor împodobite ca un brad de Crăciun, dar niciunul nu s-ar întoarce la meseria de bază. Profesor, sculer-matrițer, medic, jurist la vreo fermă de porci, sau moașă comunală. De ce?

Tihna partidului

PSD promite mult, dar nu poate face nimic, în realitate. Preferă rotația cadrelor și așteaptă doar momentul prielnic pentru a scoate din nou capul în lume. Nu e nicio reformă, aceiași oameni îi vom găsi și la alte alegeri, și la anul și oricând. Același Ciolacu trecut prin școli ale serviciilor sau prin facultăți de ilegaliști, același Paul Stănescu, evoluat de la inginer agronom (unii spun că ar fi fost tractorist) la combinagiu politic, același Bădălău „Puișor” cu niscaiva deranjuri pentru care, în tinerețe, s-a ales cu un dosar penal și tot așa. Oameni noi? De ce? Ca să strice tihna partidului?

author avatar
Valentin Boeru
2.422 afisari

6 COMENTARII

  1. Jocurile continua? A plecat si Veronica… Acum nu-i mai apasati in batjocura. Sunteti ca antena ai preaslaviti apoi radeti de ei… E josnic.

  2. 1. PSD , partid de cumetrie , refuza reformarea din temelii . 2. Partidul celor trei trandafiri ofiliti nu mai are vlaga sa se ridice de la bordura . 3. Dancila putea fi manevrata , dusa de nas de oricine si usor de pacalit . 4. PSD este pulverizat in bezna inculturii , si-a dat masura proprii golanii cu Ciolacu . 5. PSD promite mult , dar nu poate face nimic . 6. Ciolacu a terminat Facultatea de Drept la o universitate care nu exista , la o asa-zisa Fabrica de Diplome . 7. Ciolacu a plagiat teza de doctorat la Academia ” Mihai Viteazu „, un muritor in bezna inculturii cu dosar penal la DNA care zace in nelucrare prin sertare pentru ca asa a decis procurorul buzoian Nicolae Marin , seful interimar actual al SIIJ , pentru feciorul de general de aviatie . 8. Cum sa te retragi din PSD cand acolo e banutu ? Daca nu ai partid in spate esti muritor de foame . Romanii fara functii prin politica oare cum or fi traind ? 9. ” Providentialul” Plesoianu ar fi impus ” respect ” la portile europene ( ??? ) . Asta e cel mai prost banc ,este solutia de incinerare si pulverizare a cenusii PSD , cu Plesoianu la butoanele PSD acestui partid i se inchid instant in nas toate portile si portitele europene , instructiunile Sputnik vor deschide larg portile Phenianului situand Romania pe noi culmi de ” progres si civilizatie ” . Stanga romaneasca este incremenita in conservatorism si in degringolada totala , are urgenta nevoie de o infuzie de tineri cu ideologie si doctrina autentica de stanga europeana , nu impietrirea pe functii ale baronilor si dinozaurilor rosii analfabeti . Bietul Farfuridi … : ” Ori sa se revizuiasca primesc ! Dar sa nu se schimbe nimica ; ori sa nu se revizuiasca primesc ! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo , si anume in punctele … esentiale …. Din aceasta dilema nu puteti iesi … AM ZIS !”

  3. Stiti cum i? Intotdeauna acolo unde s-au format ganguri, romanii le-au spart. Ei au zis imediat ca au inteles… Au inteles pe dracu sa-i ia. Cand a fost gangul oltenesc a lui Cescuta si-au luat-o la violet. Cand a fost gangul clujenilor Boc si-au luat-o la violet. Cand a fost gangul teleomeltencelor Dracnia-si-au luat-o la violet, acum se contureaza un gang de centru tarii sa vedem sa ne uitam un pic la viola lor.. stati rilax o târ romani si cautati din timp prezervative mentolat uleioase fit extrafine de preferinta nu asa de uzate …

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger