Actualul antrenor al selecționatei de tineret, U21, cu care a ajuns până on semifinalele EURO 2019, a fost propus, luni, de către membrii Comisiei Tehnice a Federației Române de Fotbal pentru postul de antrenor al echipei naționale.
Mirel Rădoi mai are de parcurs un singur pas până să ajungă succesorul lui Cosmin Contra pe banca naționalei mari. Marți, propunerea va fi discutată în cadrul Comitetului Executiv al Federației conduse de căre Răzvan Burleanu. Drept urmare, în a doua zi a săptămânii se așteaptă marele anunț în ceea ce îl privește pe fostul jucător al naționalei, respectiv al echipelor Steaua, Al-Hilal Riyadh și Al-Ain.
Cosmin Contra a părăsit banca Naționalei după ratarea calificării din preliminarii la EURO 2020.
foto: Facebook
Ca sa pun o caramida crestina si aci cu sacrifici minim as spune ca Mirel face o treaba formidabila ca antrenor la tinerii cei formeaza frumos si nu poate face fata ca selectioner.
Dati-mi voie sa elaborez.
Un selectioner are 3 zile sa formeze un tip de echipa cu care sa castige un meci.
Atat are la dispozitie sa-i cheme de la club.
Un antrenor petrece luni de zile cu jucatorii stiind pas cu pas ce are de facut in viitor.
UNDE GRESIM NOI
De 20 de ani risipim talente cerandu-le sa sara de la juniori la seniori fara o pregatire minima. Asta e fatal indiferent de performanta juniorului. E ca si cum ai cei mai buni scafandrii din tara ai inveti sa inoate sa respire si ai trimiti direct la 200 m sa repare nave. Se intorc toti plini de sange si ne luam de ei – pai bine ma nu vezi ca nu rezisti uite esti muci apa te-a invins…
Pt asemenea adancimi zic asa metaforic, iti trebuie alt antrenament, costum special camera de presiune etc…
Ce trebuinta avem.
Un antrenor ca Mirel la Tineret.
Un selectioner f bun de preferat din generatia de aur.
Si intre ei un antrenor intermediar f bun de pregatire fizica si tehnicogtactica care sa faca trecerea in minim 6 luni de la tineri la seniori chiar si cand se afla la club. Selecteaza 33 de insi si le da program fizic de lucru pe pozitiile ce le joaca ai urmareste si-i indruma.
La fel jucatorul trebuie sa fie capabil si indrumat sa joace si alte pozitii sau sa fie mobil sa o schimbe in cursul jocului.Cantonamente speciale conduse de el. Acolo se pregateste de batalia dura de la nationala de seniori.
Selectionerul ar interconecta doar cu antrenorul intermediar si mai putin sau deloc cu cel de tineret.
Selectia ar fi prompta reala puternica si performanta.
Succes.
Deci noi sarim din start in viteza a 7 intr-o cutie de 5 viteze.
E imposibil sa nu treci prin cele 5 desi nu mai putem avea inca 2.
Hai sa elaboram cutia de viteze apoi invatati ca trebuie sa treci prin cele 5 abia atunci cand esti gata de inca 2.
Noi ramanem cu schimbatorul in mana si rotile rupte ca am trecut in a 4 din prima sarind 2 trepte elementare. Ai rupt toata mecanica si motorul.
Zic 33 pt ca nu cred ca 11 vor face fata presiunii. Probabil 4-5.