Spaimă pentru cei patru oameni aflaţi, vineri după-amiază, într-un ascensor al unui imobil din Constanţa.
Liftul a căzut în gol, dar şansa a făcut ca distanţa faţă de locul unde s-a oprit să nu fie una considerabilă, astfel că persoanele din cabină nu au fost rănite. Ascensorul a picat de la parter la nivelul subsolului. Cauzele sunt încă neclare. Ce se ştie este faptul că a fost cerut ajutorul pompierilor pentru ca persoanele să poată fi scoase în siguranţă.
Incidentul, ce a avut loc pe Bulevardul I.C. Brătianu din oraşul de la malul mării, va fi investigat.