Primele rezultate, în baza estimărilor la ieşirea de la urne, la nivel naţional, cifre care îl plasează pe locul 5 în opţiunea electoratului par să îl fi mulţumit pe candidatul PMP la aceste alegeri.
„Rezultatul obținut este bun, în condițiile în care nu am avut dezbateri în această campanie, în care am avut o criză de guvern. Cred că e un rezultat foarte bun, de la care se poate clădi pentru viitor”, a declarat în primă fază Paleologu.
Cum până acum au lipsit, Theodor Paleologu aşteaptă să vadă dezbateri între cei doi candidaţi rămaşi în cursa prezidenţială. Şi abia atunci se va decide pe cine ar putea susţine în continuarea acestei lupte pentru Cotroceni. ”Nu consider că sunt stăpânul voturilor mele, așadar pentru moment nu exprim niciun consemn de vot. Evident, nu se pune sub nicio formă problema de a vota pentru PSD. Întotdeauna am combătut PSD-ul, dar aștept din partea președintelui Iohannis (…) să dea un semn de minim respect față de cetățeni și să participe la dezbatere şi când voi vedea dezbaterea dintre Iohannis și Dăncilă (…) îmi voi expunde punctul de vedere. Sunt mândru de aceste voturi, de voturile celor care m-au susținut în această campanie. (…) Salut, de asemenea, participarea masivă la vot, în diaspora. E absolut necesar ca diaspora să fie reprezentată în mod corect în Parlamentul României. Am dovedit că suntem deștepți și mulți. Vă mulțumesc din inimă”, a conchis Paleologu.
Cu siguranta , numai cei care au votat Paleologu sunt DESTEPTI ! Am sa va dau un raspuns pe masura domnule Paleologu „PROSTI dar multi ” cum a spus Lapusneanu in nuvela scrisa de Costache Negruzzi !!!!