AcasăNewsTezaurul României de la Moscova, o pălărie prea mare pentru Cîţu

Tezaurul României de la Moscova, o pălărie prea mare pentru Cîţu

De-abia instalat în funcţie, Florin Cîţu a şi trâmbiţat pe Facebook  un mesaj legat de reluarea negocierilor pentru tezaurul românesc aflat la ruşi din Primul Război Mondial. Omul se vede deja o piesă importantă în negocierile pe acest subiect diplomatic sensibil – o capcană de pe urma căreia ţara noastră trage şi acum ponoasele – deşi nu are niciun motiv să creadă că vom primi tezaurul înapoi.

 “PSD nu a vrut! O facem noi! Trei ani de zile Dragnea, Dancila, Teodorovici si restul PSD-istilor au lucrat în interesul Rusiei și împotriva românilor. De trei ani de zile au suspendat activitatea Comisiei comune româno-ruse. Am promis, la audierea mea în comisiile reunite, să mă implic în repatrierea tezaurului de la Moscova”, a scris Cîţu. De atâţia ani, autorităţile au bătut pasul pe loc, deşi România avea o evidenţă clară a bunurilor care trebuie să le recupereze, solicitări care s-au transformat în eşecuri repetate în faţa poziţiei inflexibile a ruşilor, iar acum Florin Cîţu vrea să rupă pisica-n două. Mai ponderat (şi mai profesionist), ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a salutat noua  întâlnire dintre istoricii români şi ruşi, chiar dacă de ani de zile nu a dus la niciun fel de rezultate, dar s-a abţinut de la afirmaţii triumfaliste, precizând că subiectul este  “deosebit de important, aflat pe agenda bilaterală româno-rusă”. Prin Declarația comună a miniștrilor afacerilor externe român și rus, semnată la 4 iulie 2003, la Moscova, a fost stabilită crearea unei comisii comune care să studieze problemele izvorâte din istoria relației bilaterale româno-ruse, inclusiv problema Tezaurului României. Comisia este formată din istorici, arhiviști, experți în domeniul financiar și bancar, muzeografi, specialiști în domeniul artei. Rolul Comisiei comune este de a cerceta și examina, cu prioritate, faptele și documentele legate de problematica Tezaurului României. Pe vremea când era ministrul de Externe, Andrei Pleşu l-a întrebat despre Tezaur pe omologul său Evgheni Primakov. “Dumneavoastră mai vreți să ştiți ce s-a întâmplat cu el. Am avut, între timp, Marea Revoluţie din Octombrie, două războaie mondiale, dispariţia Uniunii Sovietice şi atâtea altele. De unde să ştim, după toate astea, cum e cu tezaurul. Dacă vreţi, vă spun părerea mea personală. Eu cred că din banii acelui tezaur a fost susţinută mişcarea comunistă internaţională de atunci şi până mai ieri. Dar apropo: cum de v-a venit să ni-l daţi tocmai nouă?”, a fost răspunsul diplomatului rus. Ia ziceţi, Florin Cîţu, când ne-ar putea da ruşii tezaurul înapoi ?

author avatar
Andrei Coman
444 afisari

1 COMENTARIU

  1. VRABIA MALAI VISEAZA SI CALICUL COMANDARE !!.
    Porcul cand musca pleaca cu bucata !.
    Aurul romanilor a disparut fara urma ,au avut grija rusii sa i se piarda urma .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger