AcasăNewsDăncilă, atac - din Teleorman - la "dictatorul" Iohannis, "un președinte absent"

Dăncilă, atac – din Teleorman – la „dictatorul” Iohannis, „un președinte absent”

Cu o zi înainte de a se încheia oficial campania electorală pentru primul tur al prezidențialelor, Viorica Dăncilă, candidata PSD la scrutinul pentru Cotroceni, l-a săgetat din nou pe principalul său contracandidat în cursa pentru cea mai înaltă funcție în stat. Și nu de oriunde, ci din Teleorman, județ considerat de mulți drept „fieful lui Liviu Dragnea”, fostul lider social-democrat.

„Cred că am fost cel mai jignit prim-ministru. Cred că județul Teleorman a fost județul cel mai criticat, mulți ar fi vrut să-l scoata de pe harta României, dar noi suntem oameni puternici și mergem înainte”, le-a transmis Dăncilă simpatizanților PSD, până să aducă vorba despre actualul lider de la Cotroceni.

„Am venit să vă spun (…) că nu o să vă dezamăgesc, că o să lupt pentru Teleorman, pentru fiecare județ, pentru fiec român și pentru România. Nu am sa fac un pas înapoi, că nu am să cedez presiunilor din partea cleor care cred că-și pot permite orice în această țară (…) Acest județ și această țară este a românilor, nu a candidatului Iohannis și nici a celor care acționează în interes personal și nu în interesul oamenilor (…). Am văzut cum dictatorul Iohannis vrea să fie președintele României, prim-ministru, să aibă Parlamentul meu, comisarul meu. Dar îi spun, de aici de la Teleorman: România este a românilor și în deciziile președintelui trebuie să se regăsească fiecare dintre noi”, a susținut Dăncilă, înainte de a-l mai cataloga pe Klaus Iohannis drept „un președinte absent”.

author avatar
Cristina Stefan
211 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger