„Calomniați, calomniați, ceva tot va rămâne!”, am înțeles, dar parcă la noi rămâne ce nu trebuie. Ce-ai făcut, Mugurel, că s-a stricat statistica, nu ies cifrele care trebuiau să șocheze țara?! Ultimele date ale BNR vorbesc despre creșterea depozitelor în lei ale populației, ori ordinul pe unitate era să se spună că PSD a îngropat România și că țara e-n pragul falimentului, fug investitorii și ne mor de foame cetățenii!
Cât au fost social-democrații la putere, doar despre asta s-a vorbit. „Ciuma roșie” în sus și-n jos, nu mai aveai loc de buboși, de jurai că suntem neamul leproșilor din „Papillon”, damnat de comunitatea europeană. Cum a căzut Guvernul Dăncilă, cum s-au metamorfozat toate – alte cifre, alte date, noi speranțe. Zice BNR că depozitele în lei ale populaţiei au crescut cu 0,3% în septembrie 2019 faţă de luna august. E puțin, nu-i așa?! Da, o creștere mică, de numai 0,3% într-o singură lună, dar un avans de 8,8% într-un an, căci asta e diferența față de aceeași perioadă din 2018! Acum, prezentul arată depozite bancare în lei de până la 124,942 miliarde!
A venit Crăciunul mai devreme
Stați, că n-am terminat! Mugur Isărescu are vești bune și la depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) – aici, creșterile sunt și mai și, cu 3,2% mai mari în septembrie față de august, dar cu 8,2% față de septembrie 2018! Depozitele societăților nefinanciare și ale instituțiilor financiare nemonetare au ajuns până la 101,480 miliarde lei!
Zici c-a venit Crăciunul mai devreme, de au crescut până și depozitele în valută ale rezidenţilor, dar exprimate în lei! S-au majorat în septembrie cu 0,7% faţă de luna august (au atins nivelul de 119,680 miliarde lei), iar comparative cu aceeaşi lună a anului 2018 depozitele în valută ale rezidenţilor au crescut cu 12,9%! Mai anunță Banca Națională că au crescut și depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei. Cu 1,5% în ultima lună și cu 14,6% în ultimul an.
Multinaționalele rămân consecvente
La nivelul firmelor străine – și aici vorbim în primul rând de marile corporații care fac legea în economia românească, fenomenul este opus celui observat mai sus. Adică, multinaționalele rămân consecvente planului de externalizare a profitului.
Din raportul BNR, reiese că depozitele în valută ale companiilor, exprimate în lei, au scăzut cu 1,3% faţă de luna august! Firesc, procesul de retragere din țară a profitului înregistrat a fost accelerat în ultima perioadă.
Daca Isafrescu da vesti bune despre guvernarea PSD – Dancila inseamna ca ciolanis e terminat !
De aia face spume la gura, brune, desigur !!!
Abia astept sa-l vad la ocna !!!
Ba , Anus , tu esti prost de bubui , stai sa fie validat noul guvern si sa inceapa auditurile la ministere si institutii , sa vezi cum o intoarce Isarescu ca la Ploiesti , ai sa faci spume rosii la botox , vezi atunci cine sunt ” bubosii ” care trebuie sa mearga la ocna…!
Ba bleah, nu te doare prostia? Ce treaba au auditurile din ministere, cu creșterea depozitelor in lei? Dupa creierul tau cat diametrul monedei de 50 de bani, toti romanii care au mai pus ceva in banca in ultimi ani, trebuiesc arestați, ca nu se știe ce iese la auditul facut de PNL. Eu te inteleg ca esti un sclav trădător de patrie si ca abia aștepți sa ajungi la guvernare ca sa poti săracii si ultima bruma a acestui popor. Dar pana atunci, de bine de rau, Isarescu ne spune ca romanii au reușit sa mai strângă economii pe vremea lui veorica
A spus-o din complezenta , PSD l-a acceptat sa fie reales guvernator , vom vedea curand realitatea !
Romanii au pus economiile la banci de frica , instabilitatea si dezastrul guvernarii PSD-ALDE i-a determinat sa i-a masuri , le-a fost teama de ce e mai rau , dintr-un purcoi de bani tot se alegeau cu ceva de la banci .
Riciu , asa este , te poti astepta la denomizari si stabilizari monetare , pe 26 ianuarie 1952 , fara nici un avertisment premergator , a fost emis decretul 37 al Marii Adunari Nationale , a doua stabilizare dupa cea din 47 , reforme monetare venite intempestiv , toti banii care erau in plus puteai foarte bine sa-i bagi in soba .
Anus , ai invatat limba romana ca sa ne aduci la cunostinta invatamintele lui Stalin ? Ba , tu esti Beria ?
Isarescu are podgorie si vin omologat , a dat declaratia asta dupa ce a degustat soiurile alea mai vechi , cu parfum de epoca .
Anus este denumirea sasalaului prost si incompetentIa uite JOH…ANUS adica gaura curului Dement anus HOMALAU ANUS fascist anus ..etc etc etc ,
Exista numele ” Oproiu ” in Transnistria ? Kostya , tembelule , iar visezi fascisti cand iti dai cu vaselina la ochiul vigilent al anusului ?
AK-24 , cu putin timp in urma : ” REVOLTA LA CLUJ , AU FOST ADUSI JANDARMII CA S-O PAZEASCA PE DANCILA : ” RUSINE ! HOTII , HOTII ! „-VIDEO
SI CINE ERAU PULIFRICII CARE TIPAU ,erau puii lui boc SAU ERAU SWABII LUI CIOLANOS 6 CASE .
ERAU ROMANI , ba , hahalera , nu mancurti din Transnistria care cerseau in fata Raionului o bucatica de hleb sa suplineasca stevia din mat . Mai ai de gand sa imputesti mult presa romaneasca aruncand cu borhot stalinist in ventilatoare ?
Da ,sigur doar este prim ministrul romaniei Cand anus merge in vizite cine il apara ?Amantul pohontu vanatorul !vei plati pentru tot raul facut romanilor bai alogen dement !
Apocalipsa adusa de „ciuma rosie” a fost doar o minciuna sfruntata pentru prostit prostii. Realitatea este cu totul alta. Adevarata apocalipsa acum vine, de la guvernul plin de competenti a lui klaun retard.
Recunosc , postez cu identitati false , sunt un amarat de troll din Tiraspol platit la ghiotura sa injur Presedintele Romaniei si sa-l mascaresc cum imi vine la gura ( ALOGEN DEMENT , RETARDAT etc ) Daca vreti sa-mi aduceti ” elogii ” ma gasiti pe facebook si youtube sub numele CONSTANTIN MOLDOVEAN TIRASPOL , tai frunza la caini , postez non-stop si ador sa halesc , fara numar , polonice cu omleta maron aburita . Ca sa apuc ghiocelul si sa ies din iarna , ma incropesc si cu ademenirea navetistilor de Rabnita la cabinetul 00 din gara Tiraspol unde le ofer partituri de ” nu ma uita ” din Debussy la flautul zbarlit cu gusa , in functie de fanteziile musteriilor execut si dansul caprei in maracini cu behaieli senzuale . Va astept cu dor in gara Tiraspol , ma recunoasteti dupa peruca violet , prestez si pe caiet , nici nu stiti ce pierdeti …Pupici !
@ Asta a zis că în septembrie s-au strâns bani de campanie electorală în depozitele de la bănci, care în august nu erau, ? Sursă de informații pentru DIICOT și DNA, ?
Opinați că publicația Național, prin modul cum redactorul Nicolas a formulat articolul, dorește să insinueze că CA de la BNR „girează” tranzacții „suspecte” la Legea spălării banilor, ?
Comisarul .ro , astazi , ora 10: 08 : ” Ursula von der Leyen O DEMASCA PE DANCILA si considera DE NEACCEPTAT propunerea lui Negrescu . Comisia Europeana refuza propunerile lui Dancila pentru comisar european , a realizat ca nu mai este obligata la acrobatie , CA ARE IN FATA UN PRIM -MINISTRU DE CARTON , CARE , ASA CUM PROCEDEAZA DE REGULA IMPOSTORII , INTRASE IN PANTOFI CU CATEVA NUMERE MAI MARI . Comisia Europeana O DEMASCA PE DANCILA CA FIIND UN IMPOSTOR , UN PREMIER DEMIS CARE INCEARCA SA COMPROMITA TARA , RISCAND PORTOFOLIUL DE COMISAR ALOCAT TARII . Ursula von der Leyen CONSIDERA DE NEACCEPTAT propunerea lui Victor Negrescu pentru portofoliul de comisar european PENTRU CA VINE DE LA UN PREMIER DEMIS SI , CA ATARE , LIPSIT DE LEGITIMITATE !”
@Nicolasu de la Național zice că la BNR Crăciunul a sosit mai devreme, ?Probabil că Nicolasu ăsta de la Național așteptă și „vreo porție” de „Cezar”, de la BNR, ? „Cezar” al „Nicolas-ilor” ,? La ăștia , după ce „se rezolvă” cu „Traian”, cere și „Cezar” , ? Simpatizant al doamnei Dăncilă,(nu Băncilă), deci probabil că și social democrat , o vrea „ca și Traian” , Băsescu , ?
@Au băgat bani de campanie electorală la bănci, ca pe vremuri tacâmuri la hala agroalimentră și de carne, ?
Comisarul . ro , astazi , ora 12:33 : ” ALERTA . DEFICIT BUGETAR URIAS LASAT DE GUVERNUL PSD DUPA PRIMELE 9 LUNI ALE ACESTUI AN : 2,6 DIN PIB !” Nicholas , despre asta , NINIC ? De ce nu ne informezi ?
DEPUTATA PSD MONICA BURCIU ANUNTA CA VOTEAZA GUVERNUL ORBAN : ” Vreau ca Romania sa intre intr-o zona de stabilitate ! „
Pai jidomasonii astia mereu ne-au pupat in cur. Sper sa-i schimbe pe toti directorasii astia, Pnl care au saracit si expluatat romanii cu salarii cat 1000 de pensii normale per directoras/luna.Iata bani de pensii si ajutoare Ciuma rosie tatae e prima in tine.
Eu am facut invers decat au spus mosii astia. Cand au zis ceva era taman invers si am castigat. Toti cei ce au facut ca ei s-au dus in faliment precum cei cu franci elvetieni sau dobanzi…
Variantă, la articol.
„Moțățăul cu brânză” de la BNR, „telemea de drojdie”, ?
Licoarea lu’ Pazvante Chioru, ?
„Cucurigu” de la BNR, ?
Ați remarcat deci că la fântâna lui Manole curge apă, care este de băut, deci potabilă, care are doi atomi de hidrogen și unul de oxigen, o concentrație de hidrogen care nu era pe placul domnului Adrian Severin, ?
Considerați totuși că dacă Manole era și un meșter bun nu nimerea chiar pe locul fântânii, ?