Trăim într-o lume hapciupalitică, în care divele aflate la lichidare devin activiste de stânga. Jamie Lee Curtis (61 de anișori) l-a certat pe Trump fiindcă președintele cu freza de tip cozoroc l-a înjurat pe teroristul Abu Bakr al – Baghdadi. Scuze, nu era terorist, era „austerul dascăl religios”, potrivit neomarxiștilor. Jamie Lee Curtis a arătat binișor până după 50 de ani. Are picioare frumoase, lungi, până în gât. Acum, țurloaiele i s-au dus până la creier. I-am admirat cracamentul în multe comedii de acțiune.
La noi, în comedii intelectuale, joacă Alina Mungiu. Grațioasa și-a făcut un peeling peste primul strat de cultură și a scos de acolo delicatul îndemn „jos labele de pe domnul Șora!” Aceasta n-a fost cireașa de pe porc a unei săptămâni delicioase, pentru că și oamenii noștri politici s-au ridicat la nivelul activistelor pomenite mai sus.
Doamna Dăncilă, cunoscută și ca îngrămădita Viorica, a inaugurat centura Bacăului și s-a pus la țol electoral. A renunțat la toaletele stil „conopidă cu pene” și s-a îmbrăcat casual – sport – călușari. Era în blugi, pe bicicletă, și pedala pe centură. Nu știu cum a suportat asfaltul această plimbare, dar vopseaua de păr a rezistat foarte bine. Doamna Dăncilă arăta exact ca steagul național, dacă am păstra doar culoarea roșie (din obrăjori), iar în loc de albastru și de galben am pune o pereche de blugi și o mămăligă.
Dan Barna a avut și el succes. A fost în caravana electorală și i s-a dedicat o manea. Mie mi-au plăcut mai ales versurile. Am citit transcrierea într-o încăpere cu multă liniște și faianță. Poezia e scrisă de Octavian Goga, nu-i așa, domnule Barna? Așadar, „aici este sărbătoare,/ fiindcă usereul are/ Pe Dan Barna invitat,/ mai de seamă candidat,/ este harnic, implicat,/ de români apreciat,/ toată țara îl susține/ pe Dan Barna președinte!” Cred că ar fi mers și distihul „Barna nu-l confundă neam/ pe Minune cu Salam.”
Și PNL- ul stă bine. Raluca Turcan e în cărți pentru nu știu câte portofolii ministeriale. Dumneai a uitat, la o emisiune, câți ani are („am 28 de ani”, ” doamnă, aveți 32″, „ahaha, am uitat câți ani am!”), dar poate salva patria din toate pozițiile politice. În neofolclorul urban există expresia „zici că are capul detașat de corp.” Doamna Turcan zici că are capul etajat pe corp și i-au pus arhitecții o garsonieră în loc de un penthouse. Ca să fie treaba bună, sasul elocvent ca un Trabant ar trebui să-i ceară lui Orban să o bage în guvern și pe Alina Gorghiu. Se spune că președintele în exercițiu e moale. Pentru dinamica guvernului e nevoie de doamna Gorghiu. Drăgălașa vitezomană mănâncă zeci de kilometri de pe șoseaua carierei mai repede decât se mișcă Iohannis cu ochii pe hartă.