Vrerea președintelui – exprimată în ultimele zile – s-a împlinit, atfel că, la doar câteva zeci de minute de când s-a anunțat că moțiunea a trecut de Parlament, semn că Guvernul Dăncilă a picat, Klaus Iohannis a ieșit la declarații, de la Cotroceni.
„Rezolvat. Astăzi a câștigat România. Astăzi, votul românilor dat pe 26 mai la referendum a fost, iată, pe deplin respectat”, a subliniat Iohannis, cu referire la recent votata moțiune de cenzură și cu cel de la europarlamentarele desfășurate în aceeași zi cu consultarea populară pe teme de Justiție.
„Succesul moțiunii de cenzură confirmă un proces care a început cu ceva vreme în urmă, o dată cu votul din 26 mai (…) acest proces se numeste intrarea in istorie a PSD. Felicit PNL pentru inițiativa acestei moțiuni de cenzută, pentru efortul liderilor și parlamentarilor liberali de a găsi sustinere și sprijin pentru reușita unui demers absolut necesar pentru România”, a adăugat Iohannis.
Președintele nu a ascuns, așadar, că se bucură de rezultatul votului dat joi în Parlament, mai ales că săptămâna trecută spunea că speră ca moțiunea să primească undă verde în Legislativ. ”Moţiunea de cenzură este în procedură şi vă spun cu toată seriozitatea – pregatiţi-vă pentru guvernare. Îmi doresc foarte mult – şi o spun public, ca tot românul să înţeleagă – eu îmi doresc foarte mult ca această moţiune de cenzură să treacă şi acest guvern eşuat să pice”, spunea Klaus Iohannis la un recent eveniment al liberalilor.
Plavane incurci mere cu pere. Votul a fost pt Ue nu Parlament.
Tradatori de tara
Pentru cei care vor sa cunoasca personalitatea artizanului acestei lovituri impotriva democratiei, recomand lecturarea unui remarcabil articol din „Romania Libera” – „Cazul Iohannis – portret clinic”, articol de de o fina ocservatie a subiectului si de o acurateta desarvarsita. Ub citat: „Klaus Iohannis trebuie studiat, pentru ca răul să nu se mai repete”.
Acest iohanis areo boala ACROMEGALIE se chiama Are fatoi de iapa nebuna cu dintoi mari exact ca la iepe Este pe scurt un OMOI Ei ,omoii acestia au probleme cu moralitatea Se incurca in hotii destul de stupide cu riscuri mari Acum a facut o de oaie A daramat guvernul acesta destul de capabil si incepe lucrarea pe care o stie cel mai bine ura dezbinarea si distrugerea tarii Dar nu i el devina devina sunt securistii din statul paralel al tariisi cei din exterior care l joaca ca pe o papusa