Președintele Klaus Iohannis a postat mai multe fotografii din tinerețe pe site-ul său de campanie. Acesta a fost astfel surprins pe vremea când mai și muncea, prin anii 1970. Fotografiile îl arată ca pe un tip rebel, cu o claie de păr, în disonanță cu colegii săi de clasă, dar care avea mereu meritul de a sta în fața camerelor foto. Fotografia arată că era în mijlocul colegilor cu care, probabil, nu socializa decât ”pas cu pas”. Elevii erau obligați atunci, în ’70, să meargă la munci agricole, conform programei. „Am crescut pe străzile vechi, din apropierea Centrului istoric. Nu cred să fie zid sau cotlon pe care să nu-l fi descoperit atunci.

Erau vremuri în care copiii încă puteau să alerge liberi pe străzi, fără să fie nimeni îngrijorat că li s-ar putea întâmplă ceva. Și niciodată nu s-a întâmplat nimic, cu niciunul dintre noi. În afară acestui sentiment de bucurie și de libertate, nu-mi amintesc foarte multe lucruri ”, își descrie acesta copilăria.
Avea manusi in manutele sale sensibile?
Ești proastaaa ? ? ?
Daaa, si tu esti prostovan, nu ?
Manusile,ca manusile pentru manutele alea sensibile,neanvatate cu munca fizica.De atunci Mutalakul a ramas foarte marcat,se vede si pe chipul sau,luand hotararea ca dupa depasirea acestui mare obstacol nu va mai munci niciodata,pentru ca el se trage din neamul grofilor si trebuie in restul vietii sa petreaca,sa se plimbe si sa se simta confortabil,pe spinarea iobagilor sau cum se numesc romanii astazi.
Vorbiți prostii… Cu grofi și alte fantezii PSD-iste
Vezi fraiere ca ti s a ars singurul neuron.
Ehe…trolilor…
Cu mănuși,fără mănuși,pas cu pas(că deh, vă place bășcălia) dar aș vrea s-o văd și pe Rovana muncind în tinerețe, la sfeclă de zahăr sau cartofi!
Sau pe Dăncilă.
Ce ziceți?
De ce ai lasat munca mutule?????
Ca să întrebi tu, tutule.
Bravo prostovanco, te-ai trezit ?
Asta era inainte sau dupa ce l-a cunoscut pe socru-sau SECURISTUL ?