Numărul cazurilor de infecţie cu virusul West Nile semnalate în acest sezon, deși deja am intrat calendaristic în toamnă, a ajuns la 57, până în prezent fiind înregistrate deja cinci decese.

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), de la începutul lunii și până în prezent au fost înregistrate 57 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile. Totodată, cinci decese au fost înregistrate în mai multe județe. Unul la Călăraşi, unul la Constanţa, unul la Buzău, unul la Iaşi şi unul la Vrancea. Cele mai multe cazuri, respectiv 19, s-au înregistrat la grupa de vârstă 60 – 69 de ani. Alte 16 cazuri s-au înregistrat în municipiul Bucureşti, urmat de judeţul Călăraşi, unde s-au înregistrat 8 cazuri. Specialiştii recomandă populaţiei să evite contactul cu ţânţarii, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să utilizeze substanţe chimice împotriva ţânţarilor şi substanţe insecticide în locuinţă şi în jurul acesteia, să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă cu plase de protecţie la ferestre, să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei, să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer. Pe de altă parte, autoritățile susțin că deși a început toamna, țânțarii, care transportă acest virus sunt încă activi iar transmiterea virusului este posibil să se producă până la finele lunii viitoare.