AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisCum să-l arestăm pe olandezul pedofil? Dacă știam că-i aitist, îl scuteam...

Cum să-l arestăm pe olandezul pedofil? Dacă știam că-i aitist, îl scuteam de impozite

Am transmis tot încă din titlu. Și nu m-a interesat niciodată să „fentez din titlu.” În toate redacțiile există o practică, un truc. „Știrea e slăbuță, dar dă-i un titlu bun – exhaustiv, spectaculos sau bazat pe calambur – ca să o salveze.”

Mai aveam un titlu. Tot lung, dar asta-i situația. „Ce ar fi făcut tefeloazele dacă asasinul fetiței de 11 ani era din Vaslui?” Vă imaginați cum ar fi bubuit rețelele de socioprosteală? Acum e liniște, s-a dat parola Mucles. Ce știri, ce editoriale am fi citit despre „mâncătorul de copii cruzi” din Vaslui! Dar dacă e olandez, cum să fie „mâncător de copii cruzi”? Expresia asta argotică nu-i legată de canibalism. Se referă la stricații care violează și ucid copii. Așadar, olandezul nu era mâncător de copii cruzi. El avea o „nobilă pasiune pentru cei mici” și trebuia tratat ca la Amsterdam. Dacă ați uitat, în luna mai, la Amsterdam, s-a ținut Parada Pride, iar nepiofilii (persoane atrase sexual de bebeluși) și efebofilii (persoane atrase sexual de adolescenți) n-au fost primiți. Și, culmea curajului, poliția le-a confiscat materialele propagandistice! Nu, nu, nu i-a arestat. Le-a luat maculatura. Și pe urmă le-a dat-o înapoi. Poliția comisese un abuz. Normal, normal.

Nici noi nu stăm mult mai bine. În România, un pedofil ia 15 – 20 de ani, iar un condamnat pentru infracțiuni economice (uneori chiar dovedite!) se duce șapte ani, zece ani, 12 ani. Logic, logic. A păcălit Statul, care e cel mai respectabil cămătar.

Dar Ambasada Olandei, ce mai face Ambasada Olandei? După ce ne-a certat de sute de ori, acum sperăm că Ambasada Olandei își va trimite reprezentanți la funeraliile fetiței din Dâmbovița. Mă doare foarte mult că Olanda e supărată pe români, iar românii n-au avut bunul-simț de a le da olandezilor, eventual gratis, Portul Constanța. Ca să ne împăcăm după tragedia asta, ar fi frumos să le oferim Portul Constanța.

Am ceva și despre plimbările aitistului pedofil și mâncător de copii cruzi. În ultimii ani tot vizita el România. Organele îl aveau în evidență, dar nu se face să dai fetițele din mână pe Schengenul de pe gard. Ultima dată, nenorocitul ăsta (scuze pentru exprimarea incorectă politic, am pătat memoria unui onorabil pedofil) a stat la un hostel. Din câte am înțeles, aitistul sadic avea bani să se cazeze la Athenee Palace, la Inter, la Novotel. Dar acolo nu putea intra cu victimele. El a vrut la hostel, pentru că hostelul e un cort pentru perverși, care se spală – dacă se spală – la comun, deși nu sunt condamnați. Cel mai mult îmi place acoperirea străinilor care stau, în România, în astfel de șerpării  – artiști, călători pasionați, boemi, oameni care iubesc libertatea. Vrăjeală! Niște perverși. Na, că i-am supărat și pe românii care stau la hosteluri, când ajung prin Occident. Ei nu sunt pedofili. Ei sunt niște proști lacomi, care își mănâncă de sub fund. Lipsa banilor nu e un argument. Mai bine stai două zile la cinci stele sau trei zile la patru stele decât două săptămâni la cort, că hostelul e un cort pe asfalt.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.508 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger