AcasăNewsBrexit şi făţărnicia lui Juncker

Brexit şi făţărnicia lui Juncker

Jean-Claude Juncker se declară convins că Brexit-ul va avea loc, dar regretă (la spartul târgului) că Bruxelles-ul nu a intervenit.

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, prevăzută la 31 octombrie, „este un moment tragic pentru Europa”, a declarat preşedintele (încă) în exerciţiu al Comisiei Europene, al cărui mandat se va încheia exact la 31 octombrie. “Sunt convins că Brexit-ul va avea loc”, spune Junker, reiterând că dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără acord, atunci va exista o nouă graniţă între Irlanda de Nord şi Irlanda. După ce a calificat drept „constructivă şi parţial pozitivă” întâlnirea pe care a avut-o în Luxemburg cu premierul britanic Boris Johnson (un fel de dialog al surzilor, de fapt), acelaşi Junker speră că “avem încă posibilitatea de a ajunge la un acord cu Londra”. Un acord cu cine, baletul lui Boris Johnson sub ochii Uniunii Europene aduce din ce în ce mai mult a paranoia, iar Bruxelles-ul s-a săturat de negocieri sterile cu o Londră imprevizibilă şi care nu oferă nimic concret. Acum, Juncker şi-a exprimat regretul că executivul european „a decis să nu intervină” în 2016, când Marea Britanie organiza referendumul asupra apartenenţei sale la UE şi când aproape 52% dintre votanţi s-au pronunţat în favoarea unei ieşiri.  „La Comisie, am decis să nu intervenim, la cererea lui David Cameron (premier al Regatului Unit din 2010 până în 2016) iar acest lucru a fost o mare eroare”, a explicat el.

author avatar
Andrei Coman
395 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger