AcasăNewsPremierul Canadei, un Aladin machiat

Premierul Canadei, un Aladin machiat

Păcatele tinereţii…

Justin Trudeau a prezentat ”scuze profunde”  pentru apariţia sa cu machiaj de culoare închisă pe faţă la o petrecere tematică în 2011, o fotografie stânjenitoare care a apărut în media cu mai puţin de cinci săptămâni înainte de alegerile legislative şi riscă să-i compromită imaginea.

Păcatele tinereţii

“În 2001, predam la Vancouver şi am luat parte la o gală de sfârşit de an cu tema 1001 nopţi. M-am costumat în Alladin şi m-am machiat. Nu ar fi trebuit să fac acest lucru”, a explicat Trudeau, comentariile sale fiind difuzate în direct la televiziunea canadiană. Fotografia incriminată îl arată pe actualul premier îmbrăcat cu o robă albă, purtând pe cap un turban şi cu faţa acoperită cu fond de ten de culoare închisă. Întrebat de reporteri, Trudeau a recunoscut şi că s-a machiat şi în timpul liceului pentru a interpreta un cântec tradiţional jamaican despre oamenii care încarcă banane în bărci. Mai multe celebrităţi au fost atacate în ultimii ani din cauză că au arborat o „blackface”, o practică  considerată rasistă şi care  datează de pe vremea „minstrel shows” americane, apărute în prima parte a secolului al XIX-lea, în care albi îşi înnegreau faţa pentru a juca negri şi a râde de ei în spectacole. Atât le-a trebuit principalilor  adversari ai lui Justin Trudeau în alegerile legislative de la 21 octombrie: Este tulburător şi este insultător. ”Blackface înseamnă să râzi de cineva din cauza vieţii sale, a ceea ce este”,   a reacţionat Jagmeet Singh, liderul Nolui Partid Democratic (NPD),  politician de confesiune sikhă şi care poartă  turban. Singh este totodată primul lider de partid federal care provine dintr-omajoritate vizibilă. Liderul conservator Andrew Scheer, s-a declarat „extrem de şocat şi dezamăgit” de fotografie: “să-ţi vopseşti faţa în maro este un gest făţiş de batjocură şi rasism. Canadienii au văzut în fotografie un om complet lipsit de judecată şi integritate şi nepotrivit pentru a guverna această ţară”.

author avatar
Andrei Coman
346 afisari

2 COMENTARII

  1. Ce caterinca…o sa ne termine atata corectitudine politica…iar daca se analizeaza, in realitate, minoritatile sunt cele mai rasiste comunitati…

  2. Acuma daca te maschezi in Geronimo ameriindianu esti rasist…
    Bine ca nu il joc la balmascat pe Sorosoi ca eram la Auşviț acum…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger