AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisFolosirea Biancăi Andreescu

Folosirea Biancăi Andreescu

Pe 7 iulie, după ce Halep a învins-o pe Azarenka la Wimbledon, am scris așa: „În urmă cu vreo trei luni era în mare vogă o româncă din Canada, Bianca Andreescu. Și se puneau deja întrebări cretine, pe facebook și chiar în presă. <<Cu cine ați ține dacă s-ar întâlni Halep și Andreescu?>> Trendul era <<să o susținem pe Andreescu, româncuța căreia nu i s-a dat șansa de a reuși acasă, of, Diaspora, Diaspora!>> Am scris de atunci: << eu aș ține cu machidoanca!>>” Nu retrag o virgulă. Tot cu Halep aș ține și azi. Dar adaug că Federația Română de Tenis n-avea ce să-i ofere Biancăi Andreescu, pentru că Vecerdea, finul lui Iohannis, i-a blocat bugetul, iar Bianca Andreescu ne-a dat o lecție tuturor, declarând că Halep a fost modelul ei.

Ca să vedeți că mă pricep la România și la oamenii de caracter din presă, uitați ce a scris Cristian Tudor Popescu: „Simona este o întâmplare fericită, în vreme ce Bianca este un produs de top, unde s-a investit la nivel de federație.” Cine a blocat bugetul Federației Române de Tenis? Ați uitat? CTP, ozenistul cu gecuță de fochist, se face că a uitat. Continuăm, continuăm! „Mereu la Simona am avut o temere în spatele minții. În vreme ce, uitându-mă la Bianca, văd, după această victorie, și victoriile ei viitoare. Simona a câștigat la Wimbledon ca la Călugăreni: cu o defensivă elastică, rezistentă. Bianca a intrat pe teren ca un cavaler de turnir care se înfruntă cu alt cavaler de turnir.”

V-ați lămurit, da? Haideți să ne mai jucăm puțin cu aceste caractere frumoase de ziarici. Să presupunem că Halep și Andreescu s-ar întâlni în finala olimpică, Andreescu reprezentând Canada. E o joacă, repet. Ce ar vrea tefeloazele care au politizat victoria Biancăi Andreescu? Aur olimpic pentru România sau aur olimpic pentru Canada?

Frumos tenisul, dar vorba unui fost fotbalist din anii 1950, când a ajuns la un concurs de gimnastică feminină – „la poartă când trageți?” Țineți minte cum era să ne egaleze Malta, duminică? Ne-a salvat Tătărușanu, care a rămas în picioare, față în față cu atacantul advers. Un portar fără experiență ar fi plonjat. Dar oare ce ar fi făcut Radu, portarul de la tineret, care e șef cu mobilizarea corporatistă? Fotbalul e greu, copii! Mai am o comparație. Vechii Federații Române de Fotbal, Sistemul îi cam rărea sponsorii, în ultimii ani. Noii Federații Române de Fotbal, Sistemul i-a adus sponsori. Am dreptate sau n-am, domnule Vasile Dâncu? Poate mă înșel și atunci vin cu scuze.

Și încă o chestie. Când are loc câte-o nenorocire, din savoniera – a nu se citi „din troaca”! – societății țâșnește înmiresmatul Cartianu. După accidentul lui Mario Iorgulescu, acest odangiu al anticorupției (care a furgăsit cu dezinvoltură din patrimoniul meu lexical – titlul de carte „Sictir, bagabonților!” și cuvântul „ziarici”) s-a luat și de munca mamei lui Iorgulescu. Dar despre grădinița soției tale când vorbim, Cartianule? Iar ții pixul ca pe o coasă tocită și îți bagi manichiura – delicată precum o desfășurare de gheare – prin durerile oamenilor? Tu dai lecții? Cer(șeșt)i bani pe internet, pentru site-ul tău, și dai lecții? Dai lecții, chiar dai lecții? E adevărat că ai scris cărțile alea despre Ceaușescu însușindu-ți munca subalternilor de la „Adevărul”? Ai însăilat sau nu, în cărămizile tipărite, articolele din „Adevărul”, la care au muncit vreo zece inși? Și când le vinzi diasporezilor cărți, direct din portbagaj, plătești și impozite?

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.085 afisari

5 COMENTARII

  1. Pai cam asta i diferenta dintre patriotul sportiv, patriot si superlativul nationalist. Patriotul sportiv o sa le injure pe amandoua cand joaca si nu castiga cine vrea el, patriotul o sa tina doar cu Simona, iar nationalistul o sa fie teribil de fericit ca vede 2 romance in finala de slem. Cu adevarat spun nu voi avea emotie in caz de.

  2. Bâ boankișe,ăia de i-ai vazut cu Ferrari la mare și Lamborghini cu numere de tr-să știi fraiere bețivan că n-au lucrat nici o zi la stat! ÎN INTREAGA LOR VIAȚĂ! SÎNT DIASPORA! Ai reușit sa-ți umpli frigideru de carne și cîrnați proaspeți ! Ține-o tot așa,ca nu mai dai bani pe carne alcolistule! Sint mii de angajati din Teleorman in guvern,angajați de Dragnia?! Bă ești nebun? Care sint ăia?.Salamu ți-l dăm noi, pîinea e ieftina și mai și prostește.Marin Preda ,Zaharia Stancu și Hortensia Papadat Bengescu de unde erau martore? Care înainte sa scrii bei o tzuică de pufoaica ca sa nimerești tastatura,ca altfel nu poti oprii tremuratul degetelor.Consumatorule fruntaș! Cum a zis actorul Mircea Crișan-celebru in anii 50-60,care a fugit/emigrat in Germania-Presedintii se pupa-n aeroport,noi aștia oamenii de rînd daca acolo nu avem acces ne poți pupa în altă parte…

  3. Semaca, las-o jos, că măcăne. Ești mărunțel. Oprește-te, cât încă te mai poți oprII (sic!).

    • Vezi sclavule cazut în adorația unui bețivan care halucineaza,ca angajez cu ziua la sapat gropi. De ce gropi? Ca sa dea proștii în ele..

  4. Adevarul e ca in afara de Puscas si Tatarusanu nu avem echipa de Euro. Adica sa traduc ne trebuie cam inca atatea puncte sa nu pleci primul acasa daca ajungi. Acuma poate traducerea e mai grea.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger