Chiar dacă rata sinuciderilor la nivel mondial a cunoscut o scădere în ultimii ani, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), avertizează că cifrele se menţin alarmante: 800.000 de persoane care îşi pun capăt zilelor în fiecare an – una la fiecare 40 de secunde.

Cele mai frecvente metode de sinucidere sunt spânzurarea, otrăvirea şi împuşcarea. Statele Unite, unde accesul la armele de foc reprezintă un mijloc important al suicidului, au fost singura regiune la nivel mondial cu o rată a sinuciderilor în creştere, 6% între 2010 şi 2016, ani în care la nivel global procentul a scăzut cu 9,8%, până la 10,5 decese la 100.000 de persoane. Sinuciderea reprezintă a doua cauză de deces în rândul tinerilor între 15 şi 29 de ani, după accidentele rutiere, iar OMS a afirmat că doar 38 de ţări dispun în prezent de strategii de prevenire a sinuciderilor. „Fiecare moarte este o tragedie pentru familie, prieteni şi colegi. Cu toate acestea, sinuciderile pot fi prevenite”, a declarat directorul general organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus. Printre metodele eficiente care ar putea scădea această rată nefastă sunt educarea mass-media în ceea ce priveşte relatarea responsabilă a sinuciderilor, consilierea tinerilor în a face faţă stresului, sprijinirea persoanelor cu risc şi reducerea accesului la pericole, precum pesticidele. În ultimul caz s-au înregistrat progrese, interzicerea acestor substanţe în Sri Lanka au redus rata sinuciderilor cu 70% între 1995 şi 2015, în timp ce politici similare a înjumătăţit numărul sinuciderilor între 2011 şi 2013, în Coreea de Sud. Explicaţia constă în faptul că pesticidele, folosite pe scară largă în cazul sinuciderilor, sunt extrem de toxice, nu au antidot şi sunt adesea folosite în zone izolate unde nu există posibilitatea de intervenţie medicală în apropiere. (R. Jacotă)
Acolo unde Dumnezeu nu e nimic nu e. Si vine dracu prin inspectie.