AcasăNewsMApN, primele detalii despre condițiile în care a sfârșit militarul român în Afganistan

MApN, primele detalii despre condițiile în care a sfârșit militarul român în Afganistan

MApN, primele detalii despre condițiile în care a sfârșit militarul român în Afganistan - Ziarul National

Militarul român care a pierit, joi, în capitala afgană se afla în misiune.

MApN, primele detalii despre condițiile în care a sfârșit militarul român în Afganistan - Ziarul National
Conducerea Ministerului își exprimă regretul pentru moartea militarului, se mai arată în comunicatul MApN

Mai exact, din câte dezvăluie reprezentanții ministerului condus de către Gabriel Leș, ostașul făcea parte dintr-o patrulă mixtă, aflată în apropiere de Green Zone din Kabul. Totul s-a întâmplat în jurul orei 11.40, ora României, conform aceleiași surse.

Sunt puține informații oficiale oferite în acest caz, lipsind detalii despre numele victimei, dat fiind faptul că, după cum e firesc, e nevoie ca autoritățile să comunice în primul rând familiei greu încercate cumplita veste.

author avatar
Cristina Stefan
243 afisari

Ultimele știri

spot_img