Fotbalul românesc nu poate exista fără Steaua

E la modă să-l înjuri pe Gigi Becali. Mai ales pe facebook. Șmecheria se face în direct, la emisiune, gura către ureche, nu tastatura către neant. Una e să cânți la Scala din Milano și alta e să latri pe Scările din Milano.

Când îl înfruntam eu la televizor (2007) pe Gigi Becali, neînfricații de azi frecau mouse-ul. Și de atunci până acum tot n-au învățat să scrie. Mesajul meu pentru fiecare dintre acești temerari ai internetului este „bă, pielea tastaturii, bă, șoarece (mouse) de laptop! Dacă vrei să te scoți, îți împrumut pixul meu să-ti faci o poză cu el, dar să stai în zonă!”

Aici nu-i vorba despre Gigi Becali, ci despre faptul că fotbalul românesc nu poate exista fără Steaua. Toată tâmpenia a început cu FCSB. Ce-i aia FCSB? Steaua și-a pierdut numele, o mulțime de suporteri, nu mai e nicăieri acasă (cât de mult a contat Ghencea!), a ieșit din Europa, n-are antrenor și e la fundul clasamentului. Dar nu trebuie uitat că Steaua, cu Gigi Becali patron, a jucat de vreo zece ori consecutiv în cupele europene, faza grupelor. Și de trei ori în Champions League – de fiecare dată eliminând niște adversari grei, nicidecum din oficiu. Iar cea mai mare performanță, din fotbalul de club de după revoluție, a reprezentat-o semifinala de Europa League. Și tot în perioada Gigi Becali au fost doi antrenori care au domnit la Steaua. Pițurcă și Olăroiu.

Iar performanțele pe plan extern le-a obținut Olăroiu. A ajuns primul în Champions League și a dus Steaua în semifinala despre care am amintit mai sus. Olăroiu a dominat reușind să-l pună pe fiecare la locul lui, dar și să împace pe toată lumea. A știut să fie demn și diplomat în același timp, să nu spună niciodată nimic în plus ori pe lângă subiect, să vorbească pe limba fiecăruia. Stăpânea chiar și limba lui Dodel, dacă-l mai țineți minte pe Dodel. Și mai e un lucru pe care puțină lume îl știe. Avea discuții cu patronul în care își impunea ideile atât de bine, încât acesta din urmă credea, după câteva ore, că ideile au fost ale lui. La fel era la conferințele de presă, dar ziaricii nu s-au prins. Indiferent ce ar fi fost întrebat, Olăroiu aducea fraza pe strada lui. Fac un exercițiu. Să presupunem că avea în față un telefon și voia să vorbească despre scula aia. Era întrebat ce a făcut jucătorul cutare. Și începea: „Cutare s-a antrenat bine în săptămâna meciului, dar presiunea a fost mare. Totuși, cutare a câștigat câteva dueluri cu adversarul, însă mai are până când se va sincroniza cu coechipierii, ca acest telefon, care transmite apelul la fracțiune de secundă după touch!” Am exemplificat rudimentar. Abrupt spre final. Din două trei – mutări. Învăluirea o poți face din 15 mutări, din 25, din câte vrei. Foarte mulți politicieni s-au curățat fiindcă n-au avut creiere pentru tehnica asta.