AcasăNewsReținuți pentru trafic de persoane

Reținuți pentru trafic de persoane

Trei indivizi, cu vârste între 23 și 30 de ani, sunt cercetați pentru trafic de persoane.

În cursul zilei precedente, polițiștii din Brașov au fost sesizați că o tânără de 24 de ani, din județul Vaslui, ar fi fost lipsită de libertate de către concubinul său. S-a trecut la verificări, iar cercetările au scos la iveală faptul că, la începutul lunii august, tânăra ar fi fost recrutată de cele trei persoane, care ar fi transportat-o de la București la Brașov, ar fi cazat-o în diferite locații din municipiul Brașov și ar fi obligat-o să practice prostituția, după care acestea și-ar fi însușit, în totalitate, banii obținuți, anunță luni IPJ-ul local.

Oamenii legii au făcut percheziții la locuințele în care persoanele bănuite și-ar fi desfășurat activitatea infracțională, în urma cărora au fost descoperite și ridicate carduri bancare, telefoane mobile și sume de bani.

Daniel Baluta

Suspecții au fost duși la audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, ulterior fiind reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Tribunalului Brașov cu propunere de arestare preventivă.

author avatar
Andrei Coman
292 afisari

Ultimele știri

După un an de scumpiri, românii mai primesc o lovitură! Ce prețuri vor crește de la 1 ianuarie 2026

Anul 2026 va aduce o serie de scumpiri începând cu 1 ianuarie, în urma măsurilor fiscale și a majorărilor de taxe și impozite adoptate...

Donald Trump îi elogiază pe români în faţa premierului maghiar: „Îmi plac românii, cred că sunt un popor grozav”

Președintele american Donald Trump a vorbit, vineri, despre decizia Administraţiei americane de a reduce numărul militarilor din trupele NATO de la baza Mihail Kogălniceanu...
spot_img