Faptul ca, ieri, elvetienii s-au prezentat la referendum pentru a vota pro sau contra unei legi “anti-minarete” propuse de Partidul Poporului (de dreapta) ar fi trecut, poate, neobservat, in ciuda acuzatiilor de intoleranta formulate de partidele de stinga si de organizatiile anti-discriminare, precum si de membrii comunitatii mahomedane din Ţara Cantoanelor. Pina la sfirsitul saptaminii trecute, mai toti analistii politici prevedeau ca legea privind interdictia construirii de minarete in vecinatatea moscheilor va cadea la referendum. Numai ca, pe “ultima suta de metri” a campaniei pentru votarea acestei legi (conform Constitutiei Elvetiene, orice lege trebuie validata prin referendum national), Partidul Popular a primit un neasteptat sprijin din partea feministelor, care in mod traditional voteaza cu stinga. “Daca ii lasam (pe musulmanii stabiliti in Elvetia – n.r.) sa ridice minarete, ei vor sfirsi prin a ne obliga sa purtam cirpe pe fata”, sustin feministele elvetiene, care nu-si ascund temerile provocate de “islamizarea Europei” si indignarea pe care le-o provoaca “aceste simboluri falice ale oprimarii femeilor”. Conform unui exit-poll organizat la o ora dupa inchiderea urnelor (ieri la ora 13.00, ora României), legea a fost aprobata de 59% dintre alegatorii elvetieni.
Feministele din Elvetia nu vor minarete
Autor: Ziarul National
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
64 afisari
Ultimele știri
Sărbători cu buget redus! Produsele care s-au ieftinit și cu 50%, înainte de Crăciun
Vești bune pentru cei care au lăsat cumpărăturile de Crăciun pe ultima sută de metri. Magazinele au reduceri atractive la numeroase produse în zilele...
Noi atacuri cu drone în Ucraina, în apropierea graniței cu România. Mesaj RO-Alert în județele Tulcea și Galați
Mesaje de tip RO-Alert au fost emise în noaptea de luni spre marți, în județele Tulcea și Galați, după atacuri cu drone ale forțelor...
