AcasăNewsLovitură împotriva Raiffeisen Bank

Lovitură împotriva Raiffeisen Bank

Clienţii nu au fost informaţi de planul de majorare a dobânzilor

Banca este obligată de instanţă să modifice, în cel mai scurt timp, toate contractele de credit încheiate în perioada 2006-2008, după ce Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a dat câştig de cauză Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în cazul Raiffeisen Leaks.

Clienţii nu au fost informaţi de planul de majorare a dobânzilor

Curtea de Apel București a respins plângerea Raiffeisen Bank împotriva unui ordin emis de președintele ANPC care obliga banca să recalculeze dobânzile la creditele acordate persoanelor fizice în perioada de dinainte de criză. Raiffeisen oferise clienților credite cu dobânzi atractive, pe care a plănuit de la început să le majoreze ulterior, fără să-şi informeze clienții la semnarea contractelor. În luna octombrie 2017, ANPC a emis Ordinul de încetare a practicilor incorecte în cazul Raiffeisen Bank, care obligă banca să-şi refacă toate contractele de credit în franci elveţieni, lei şi euro, readucându-le la condiţiile din perioada 2006-2008, când au fost încheiate. Acest lucru presupune, printre altele, aplicarea dobânzii de la acea vreme. Tot în acea perioadă, ANPC a amendat banca, după ce au apărut mai multe documente în spaţiul public privind majorarea dobânzilor încă de la acordarea creditelor, lucru considerat de Autoritate drept o practică comercială incorectă. Raiffeisen a contestat atât procesul verbal de contravenție, cât și ordinul dat de președintele ANPC pentru revenirea la dobânzile din primul an de creditare. Ratele de dobândă ale clienților au fost majorate repetat, cu circa 1 punct procentual în majoritatea cazurilor, în general la un an sau câteva luni de la acordarea împrumuturilor. Documentele interne mai arată și că Raiffeisen urmărea să emită scrisori către debitorii cu credite în franci elvețieni în cazul unei devalorizări a cursului de peste 15% în care să-i invite la o conversie în lei sau euro a împrumuturilor, lucru care nu s-a mai întâmplat.

author avatar
Andrei Coman
594 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger