Șoferul mașinii în care se afla, duminică, Bianca Drăgușanu, în drumul său de la mare către Capitală, a fost testat în timpul unei razii a poliției. S-ar fi întâmplat în zona punctului de plată de la Fetești.
Până aici, nimic neobișnuit. Doar că, testul a indicat faptul că bărbatul ar fi consumat o substanță interzisă. Cocaină, din câte susțin televiziunile de știri.
Chiar dacă la fața locului Bianca a părut să facă eforturi considerabile în încercarea de a se ascunde de presă, ulterior a reacționat, prezentând un punct de vedere filmat.
Concret, Bianca a susținut că sâmbată a mers la mare cu prietenele, iar cum în cursul zilei a vrut să se întoarcă in București,iar fetele au vrut să mai rămână la plajă, a apelat la un șofer pe care nu l-ar fi cunoscut prea bine. „O cunostinta a unei cunostinte s-a oferit sa ma duca, la primul control a fost depistat ca a consumat substante interzise. Eu am fost socata cand am aflat asa ceva. Toata lumea a tabarat pe mine cu intrebari, nu am stiut sa reactionez. Stie toata lumea despre mine ca nu beau alcool, nu am fumat in viata mea, nu consum asa ceva, pot sa-mi fac oricand analizele (…) nu-l cunosc pe acest om, nu am nicio legatura cu el, data viitoare voi mult mai atenta nu neaparat la anturaj, pentru ca nu face parte din anturajul meu.(…)”, a afirmat Bianca intr-un clip prezentat de spynews.ro.
referitor la Bianca Dragusanu. nenorocita ce esti, intr-o zi o sa mori de prosta ce esti, tu n-ai luat droguri.mare scula ce esti, parca ai un copil , ai grija de copilul ala, putoare nu te mai plimba cu toti drogatii. Dragata esti si tu.
Pai toti dilerii care se respecta nu se drogheaza tocmai daia. Sa nu fie acuzati.