AcasăNewsOficial: Atacatorul din Făget nu își cunoștea victimele. Doi dintre răniți au...

Oficial: Atacatorul din Făget nu își cunoștea victimele. Doi dintre răniți au nevoie de zeci de zile de îngrijiri

În primă fază, s-a aflat ca după ce l-au audiat pe supectul în cazul șocant din Făget, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au decis reținerea tânărului, sub acuzațiile de omor și tentativă de omor.

Ulterior, s-au comunicat detalii relevante din cauza de față, lămurindu-se și speculațiile cum ca atacatorul i-ar fi cunoscut pe cei doi soți atacați în prima fază, care ar fi fost parinții unei foste iubite. O astfel de ipoteză nu se confirmă oficial.

Anchetatorii au pus cap la cap elementele rezultate pe durata investigației și au stabilit că atacatorul a pornit seria violențelor de care este acuzat miercuri dimineață, în jurul orei 08.00. Când, anunță Parchetul local, suspectul s-a întâlnit în parc din Făget cu un cuplu. S-a anunțat ca atacatorul nu cunoștea cele doua victime. „Fără motiv, a început să le aplice acestora lovituri repetate cu pumnii și picioarele, precum și cu un corp contondent”, comunică procurorii. Din păcate, bărbatul a murit, iar soția sa fost grav ranită, fiind dusă la spital și operată.

A lovit pe cine a nimerit

Dupa ce i-a atacat pe cei doi soți, tânărul a fugit din Făget, cu o bicicletă, ajungând până în satul Teremești. Acolo, a dat peste o alta persoană vătămată, „N.A., pe care, de asemenea, nu o cunoștea, începând să o lovească și pe aceasta cu pumnii și cu un băț, până când persoana vătămată a căzut la pământ. Aceasta a suferit vătămări ce au necesitat 50 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie”.

Atacatorul nu s-a oprit, însă, acolo. Și-a continuat drumul, dar și agresiunile asupra altor două persoane pe care, de asemenea, anchetatorii au stabilit că nu le cunoștea, „D.A. și D.I, exercitând și față de acestea acte de agresiune”. Una dintre victime, identificate drept „D.T.” s-a ales cu leziuni pentru vindecarea cărora are nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale.

După ce a semănat groază în cale, suspectul a fugit, fiind prins în cursul nopții de miercuri spre joi, după ore de căutări.

author avatar
Cristina Stefan
137 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger