Bookfest este cel mai important salon de carte din Romania si singurul eveniment al industriei editoriale care a reusit sa capete o dimensiune internationala marcanta. Cea de-a XIV- a editie a Salonului International de Carte Bookfest a inceput deja, la Complexul Expozitional Romexpo din Bucuresti, in pavilionul B2, iar Invitatul de Onoare al acestei editii va fi Marea Britanie. “National” va prezinta astazi cateva dintre noutatile celei mai mari edituri din Romania, Editura RAO. Peste 1000 de titluri publicate de Rao va asteapta la Bookfest, precum si reduceri intre 20 si 35% sau cadouri de 1 iunie.
FICTIUNE ADULTI
Podul de lut, MARKUS ZUSAK, autorul bestsellerului Hotul de carti
Un roman de amploare epica despre pierdere, suferinta si impacare
O poveste impresionanta despre cinci frati adolescenti care se cresc unul pe celalalt dupa propriile reguli, dupa ce si-au pierdut mama, iar tatal i-a parasit.
„Una dintre acele carti monumentale care te transporta prin spatiu si timp in viata unei alte familii, in cel mai profund mod posibil.“ The Washington Post
Nix, NATHAN HILL
Castigator al Premiului Art Seidenbaum pentru debut, 2016
O critica acida a pretentiilor mileniale, a dependentei de jocurile video si a lipsei de performanta a comunitatii academice, dar si o sensibila meditatie asupra prieteniilor legate in copilarie, a primei iubiri sau a abandonului matern. In plus, un foarte eficient tutorial despre radicalismul anilor ’60.
APRECIERI CRITICE: „Irezistibil! Nathan Hill este un fin observator al societatii americane, fiind in permanenta alerta fata de absurditatile vietii moderne.“ The Washington Post
„Un roman fantastic despre iubire, tradare, politica si cultura pop.“ Bestseller People
Un an la Oxford, autor JULIA WHELAN – un roman despre prietenie, dragoste si maturizare
Personajul principal, Ella Durran, este o americanca tanara si ambitioasa care a primit o bursa la Oxford. Aventura in Oxford devine pentru Ella o adevarata calatorie initiatica. Impreuna cu barbatul care ii sta alaturi, aceasta trece printr-o experienta dramatica, ce ii va schimba pentru totdeauna perspectiva asupra vietii si o va ajuta sa se cunoasca mai bine pe ea insasi. Desi aventura in care se implica nu are initial nicio miza sentimentala, aceasta devine pe parcurs o poveste incredibil de profunda.
Colectionarul de obiecte pierdute, RUTH HOGAN
Un roman de debut, fermecator si emotionant, care exploreaza felul in care ne regasim pe noi insine, precum si legaturile surprinzatoare dintre noi si obiectele carora le atribuim magie si sens. In urma cu 40 de ani, Anthony Peardew a pierdut un obiect care ii fusese incredintat de logodnica lui, Therese. In aceeasi zi, ea a murit pe neasteptate, iar el a incercat sa se consoleze strangand obiectele pierdute de altii si scriind povestiri despre ele. Atunci cand i se apropie sfarsitul, Anthony ii incredinteaza aceasta misiune asistentei sale, Laura, care va incerca sa redea obiectele pierdute proprietarilor.
Fiicele paznicului, JEAN D. PENDZIWOL – o poveste despre devotament, identitate, loialitate
Desi mintea ei este inca lucida, pe Elizabeth o tradeaza ochii. Pentru ca nu mai poate sa vada cartile si tablourile care erau pentru ea o sursa de bucurie, isi umple golul din suflet cu muzica si cu amintiri ale familiei ei. Trecutul revine cu forta in prezent atunci cand jurnalele tatalui ei decedat sunt gasite pe o veche epava. Cu ajutorul lui Morgan, o adolescenta delincventa silita sa presteze munca in folosul comunitatii, Elizabeth parcurge jurnalele, iar cele doua se apropie pe parcursul acestei calatorii imaginare in trecut, pe insula Porphyry de pe Lacul Superior, unde tatal lui Elizabeth a fost paznicul farului timp de 70 de ani.
Minunea imperfecta, ANDREA DE CARLO – un roman al impacarii de sine
Este toamna in Proventa, unde finalul sezonului este marcat de un ultim eveniment: Bebonkers, o trupa engleza urmeaza sa sustina un concert in scop umanitar, cu ocazia celui de-al treilea mariaj al vocalistului si liderului, Nick Cruickshank. Milena Migliari, o tanara din regiune, are o gelaterie unde realizeaza inghetate minunate. Nu o atrag barbatii, asa ca are o partenera, la inistentele careia, fara prea mare convingere, incearca sa aiba un copil, drept care urmeaza sa inceapa un tratament hormonal. Nick, de asemenea, se intreaba cand si de ce a inceput sa se destrame povestea lui de dragoste… Asa se face ca, timp de trei zile, care, initial, pareau sa confirme evolutii deja hotarate, drumul unui star rock englez se incruciseaza, intempestiv, cu cel al unei tinere italiene, si ea o artista in domeniul sau. Trei zile incredibile care vor schimba destine.
Un fiu, ALEJANDRO PALOMAS – un roman considerat a fi noul Micul print
Guillermo arata ca un copil fericit, un copil anormal de fericit, dupa opinia dirigintei sale, Sonia, ale carui beculete se vor aprinde toate odata cand Guille, la intrebarea „ce vrei sa fii cand ai sa te faci mare?„ raspunde ca vrea sa fie Mary Poppins, nu „ca” Marry Poppins, ci ea insasi. Toate acestea o vor face pe Sonia sa ceara sprijinul Mariei, consilierul de orientare al scolii, pentru a o ajuta sa descopere ce se ascunde sub acea fatada a fericirii lui Guille, fericire care pare a fi doar varful aisbergului.
THRILLER
Mostenirea spionilor, JOHN LE CARRÉ – un thriller de spionaj tensionat si complicat
Intr-o poveste care rezoneaza de tensiune, umor si ambivalenta morala, le Carré si naratorul sau, Peter Guillam, prezinta cititorului o mostenire de personaje de neuitat vechi si noi.
„Romanele lui le Carré sunt atat de stralucite pentru ca sunt absolut adevarate din punct de vedere emotional si psihologic, dar bineinteles ca raman romane.“ New York Times Book Review
Niciodata, nicaieri, JAMES PATTERSON si CANDICE FOX
HARRIET BLUE TREBUIE SA PARASEASCA ORASUL, URGENT.
Cand fratele ei este arestat pentru o serie de crime brutale care au avut loc in Sydney, seful lui Harriet vrea ca impulsiva politista detectiv sa fie tinuta departe de presa. Asa ca ii repartizeaza un nou caz de crima in mijlocul pustietatii australiene. Undeva departe, in mijlocul desertului Australiei de Vest, trei tineri au disparut din mina Bandya. Misiunea lui Harry este sa dea de urma lor. Dar inca tulburata din cauza evenimentelor de acasa si cu un nou partener secretos alaturi, Harry nu stie in cine mai poate avea incredere. Iar in aceste tinuturi neiertatoare, nici nu stie cat de aproape este de un tip de pericol nemaiintalnit.
Cartea secretelor, E. O. CHIROVICI
EUGEN OVIDIU CHIROVICI, autorul bestsellerului international Cartea oglinzilor revine cu un thriller exceptional despre capcanele memoriei si despre imaginea distorsionata pe care o avem atunci cand vorbim despre evenimente din trecut. Iata ce scrie despre acesta publicatia Daily Telegraph: „O colectie de scamatorii incantatoare… Daca moda romanelor politiste atat de minutios construite pare sa fi trecut, asta se intampla probabil si pentru ca putini scriitori sunt in stare sa ofere astazi ceea ce ofera Chirovici.”
NONFICTIUNE ADULTI
Spioni fara tara, MATTI FRIEDMAN
Iata o istorie sumara a inceputurilor serviciilor israeliene de spionaj, cu fondarea si primele misiuni ale asa-numitei Sectiuni arabe, in paralel cu nasterea statului israelian in 1948. Cartea reda in principal activitatea a patru spioni in anii 1948-1949. Sub deghizarea unor oameni de rand, vanzatori la bacanie sau proprietari ai unei vulcanizari, cei patru, toti sub 25 de ani, culegeau si trimiteau informatii din Beirut in Israel prin intermediul unei statii radio a carei antena era de fapt o franghie de intins rufe. Este interesanta descrierea personalitatii membrilor unitatii, a pregatirii lor si a modului in care si-au creat identitati banale, confundandu-se cu lumea araba in care isi desfasurau misiunea, dar si a felului in care isi desfasurau activitatea de spionaj – detalii interesante si incitante, care dau cartii aerul unui mic manual de spionaj pentru uzul cititorului pasionat de domeniu.
Indestructibil, JOHN R. BRUNING – povestea pilotului american care a schimbat cursul celui de-al Doilea Razboi Mondial
Paul Irving „Pappy“ Gunn, pilot in cadrul fortelor aeriene americane, a trait dupa propriile reguli, de la luptele cu cutitul si diversele activitati de contrabanda din tinerete la misiunile ca pilot in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Atunci cand afla ca familia i-a fost luata prizoniera de japonezi in Filipine, in timp
ce el fusese trimis intr-o misiune secreta in Australia, P.I. Gunn face tot posibilul sa-si salveze sotia si copiii, chiar daca intampina probleme din partea conducerii superioare a armatei.
„O istorisire frumoasa despre membrii unei familii despartiti de razboi si despre un tata extraordinar, care incearca sa-i reuneasca. Minunat relatata aceasta poveste despre dragoste, onoare, curaj si devotament.“
Alex Kershaw
Incendiar: Atentatorul Nebun si psihiatrul, MICHAEL CANNELL
Mult inainte ca spectrul terorismului sa puna stapanire pe imaginarul colectiv, in anii ’50, un atentator in serie cu bombe bantuia strazile din New York. Cursa pentru capturarea acestuia avea sa dea nastere unei noi stiinte, psihologia criminalistica moderna. Timp de aproape doua decenii, barbatul care isi semna scrisorile anonime cu „FP“ si-si lasa dispozitivele letale in cabine de telefon, in vestiare, ba chiar dosite in
scaunele salilor de cinema, putea lovi oriunde in New York. In disperare de cauza, capitanul de politie Howard Finney a cerut ajutor unui psihiatru relativ necunoscut, dr. James Brussel. Acesta, examinand dovezile, a schitat un portret psihologic detaliat al suspectului.
600 de teste rapide care va stimuleaza neuronii
Doriti sa dati un impuls dezvoltarii carierei prin promovarea concursurilor, examenelor, testelor de recrutare sau aveti nevoie doar de o simpla evaluare? Pentru a trece de testele psihologice, de multe ori obligatorii, antrenamentul este necesar. Aceasta carte va fi antrenorul de care aveti nevoie! Testati-va in toate domeniile: exprimare, logica, orientare, calcul mintal, memorie etc. Aceasta carte va va ajuta sa va antrenati treptat, prin teste adaptate, combinate si contra cronometru.
Afacerea Jivago, PETER FINN & PETRA COUVEÉ – Lupta pentru o carte interzisa
In 1956, Boris Pasternak pune in mainile unui agent literar italian o carte, rostind urmatoarele cuvinte: „Acesta este Doctor Jivago. Sper sa ajunga in toata lumea“. Autorul stia deja ca acest roman nu avea sa fie publicat in Uniunea Sovietica, asa ca decisese ca el sa fie tradus si publicat in restul lumii – un adevarat act de curaj. In 1958, viata acestei carti ia o turnura de roman de spionaj.
Eretica, AYAAN HIRSI ALI, autoarea bestsellerului Necredincioasa
Continuand calatoria de la o educatie islamica profund religioasa pana la un post la Harvard, autoarea face un apel puternic si argumentat pentru o reformare musulmana, ca singura modalitate de a pune capat ororilor terorismului, razboiului sectar si oprimarii femeilor si a minoritatilor.
Ruleta ruseasca, MICHAEL ISIKOFF, DAVID CORN – Povestea unui scandal politic fara precedent
Volumul prezinta povestea socanta a relatiei dintre Donald Trump si Vladimir Putin, surprinzand toate aspectele esentiale cuprinse intre momentul iunie 2013, cand magnatul american isi exprima pe Twitter dorinta de a deveni „noul cel mai bun prieten“ al presedintelui rus, si felicitarile pe care omul forte de la Kremlin i le-a transmis lui Trump, in noiembrie 2016, ca urmare a castigarii alegerilor prezidentiale din Statele Unite ale Americii.
Cartea pentru tineri
Regatul aripilor si al pieirii, SARAH J. MAAS
Partea a treia a seriei Regatul spinilor si al trandafirilor
Un razboi iminent ameninta tot ceea ce Feyre pretuieste mai mult in cel de-al treilea volum al seriei Regatul spinilor si al trandafirilor. Feyre a revenit in Regatul Primaverii, hotarata sa adune informatii despre strategiile lui Tamlin si despre amenintarea invadarii de catre acesta, a Prythianului, pe care-l vrea ingenuncheat. Pentru a atinge acest scop insa, Feyre este nevoita sa joace jocul extrem de periculos al imposturii. Un simplu pas gresit poate fi fatal atat pentru Feyre, cat si pentru poporul sau. Razboiul este pe cale sa izbucneasca, iar Feyre trebuie sa-si dea seama in care dintre Marii Lorzi poate avea incredere si sa-si caute aliati in cele mai nebanuite locuri. Pamantul va fi inecat in sange.
Infruntarea umbrelor, SEBASTIEN DE CASTELL, partea a doua a seriei Duelul vrajilor
Au trecut cateva luni de cand Kellen si-a parasit confratii. Kellen, care a implinit saisprezece ani, este acum un fugar, supravietuind in tinutul Seven Sands pe cont propriu. Ii este dor de casa, ii este dor de familia lui si, mai mult decat orice, ii este dor de Nehenia, fata pe care a lasat-o in urma. Apoi o cunoaste pe Seneria, o fata legata la ochi, care nu este insa oarba si care are un secret pe care Kellen il intelege foarte bine. Kellen si Ferius se hotarasc sa o ajute, dar miza este mai mare decat isi dau ei seama. O armata de Intunecati se raspandeste in tinut, iar Kellen banuieste ca in spatele ei s-ar afla chiar confratii sai.
Serafina si inima franta, ROBERT BEATTY, partea a treia a seriei Serafina
In a treia carte din cea mai vanduta serie a lui Robert Beatty, Serafina isi castiga un loc intre eroii din literatura pentru copii, luptand cu inversunare pentru a apara tot ceea ce iubeste si pentru a deveni tot ce trebuie sa fie.