Aflat de cateva zile la Rahova, unde, dupa extradarea din Madagascar, a fost plasat in carantina, pentru 21 de zile, cum prevede legea, fostul primar constantean e hotarat sa-si caute dreptatea la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
In acest sens, avocatul lui Radu Mazare, Tiberius Barbacioru, a dezvaluit ce planuieste sa faca, in perioada urmatoare, apararea legala a fostului edil al orasului de la malul marii. „Am fost in vizita la domnul Mazare si, datorita unor alte activitati, am amanat grefa, urmeaza sa revenim sa vedem care este strategia apararii in continuare. (…) Sper ca starea lui de spirit, daca este nesatisfacatoare, sa se imbunatateasca. Oricum eu astept, cum il cunosc, este un om puternic, trebuie sa-si asume sentinta in aceasta perspectiva a executarii, atata vreme cat nu poate fi rasturnata in momentul urmator. Noi apreciem ca pe calea unei plangeri la CEDO putem sa aratam neajunsurile legale ale sentintei”, a precizat avocatul, inainte de a mentiona ca „este o plangere la care lucreaza o echipa” de specialisti in domeniu.