Elena Udrea, miscare de ultima ora in dosarul „Hidroelectrica”, care s-a judecat, ieri, la Curtea de Apel Bucuresti. Fostul ministru a cerut prin avocatul sau, Veronel Radulescu, ca denuntatorii din acest dosar, respectiv Dinu Pescariu si Ana Maria Topoliceanu, sa fie pusi sub urmarire penala. Amintim ca DNA a clasat faptele pentru care erau acuzati Dinu Pescariu si Ana Maria Topoliceanu in acest dosar. Pe de alta parte, judecatorii au decis citarea Elenei Udrea in inchisoarea din Costa Rica unde se afla dupa ce a fost arestata de pe strada. In acest dosar, „Hidroelectrica”, Udrea este acuzata ca a primit 5 milioane de dolari mita pentru a interveni la Ministerul Economiei si la Hidroelectrica pentru ca firma lui Bogdan Buzoianu sa beneficieze de tarife prefentiale. Potrivit procurorilor DNA, in cursul anului 2011, Udrea ar fi acceptat promisiunea facuta de un om de afaceri, prin intermediari, de a primi suma de 5.000.000 USD pentru a-si exercita influenta asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei si a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, in vederea mentinerii, in conditiile deja negociate (pret si cantitate de energie furnizata), contractele pe care societatea omului de afaceri le incheiase cu SC Hidroelectrica SA.
Scris de Ramona Feraru
Udrea ii vrea dupa gratii pe Topoliceanu si Pescariu
Ultimele știri
VIDEO. Imagini cu deszăpezirea pe Transfăgărășan. Drumul ar putea fi redeschis mai devreme ca de obicei
Drumarii au început deszăpezirea pe Transfăgărășan. Vești în acest sens au venit chiar miercuri, 1 mai, de la DRDP Brașov.Dat fiind faptul că zăpada...
Becali și ai lui își bagă iar nasul în oala Stelei. Pițurcă și Tudorel Stoica, reacție imediată: „Să-și vadă de echipa lui”
După ce a anunțat primele transferuri pe care dorește să le facă în vară, Gigi Becali a atacat din nou pe Steaua, cerând desființarea...