AcasăNewsMinistrul Fondurilor Europene si-a anuntat demisia

Ministrul Fondurilor Europene si-a anuntat demisia

In timp ce social-democratii se pregatesc sa dea o forma structurii noului Executiv, cel ce va fi condus de Viorica Dancila, s-a aflat ca Marius Nica si-a anuntat plecarea din functia de ministru delegat al Fondurilor Europene.

Hotararea luata de Nica a fost facuta publica vineri dupa-amiaza. „Decizia demisiei a fost luata avand in vedere contextul actual si va fi efectiva incepand cu data de 22 ianuarie, pentru a nu perturba obligatiile oficiale implicate de vizita in Romania, saptamana aceasta, a unei delegatii a Comisiei Europene”, se mentioneaza intr-un comunicat emis din directia institutiei in fruntea caruia s-a aflat Marius Nica vreme de trei luni, fiind numit dupa plecarea Rovanei Plumb.

De altfel, Nica – despre care se stie deja ca si-a manifestat public sustinerea pentru fostul premier, inainte ca Tudose sa afle ca a ramas fara sprijinul politic al partidului sau, in Comitetul executiv de la inceputul saptamanii – nu a fost prezent nici la sedinta Guvernului de zilele trecute, cea condusa de prim-ministrul interimar Fifor.

sursa foto: fonduri-ue.ro

author avatar
Cristina Stefan
231 afisari
Zenville

Ultimele știri

Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai

Românii se află în toiul pregătirilor de Paşte 2024, iar asta înseamna şi goana prin supermarketuri. Kaufland, Lidl şi Carrefour sunt câteva dintre cele...

Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis gânduri bune către românii din Diaspora, în Pastorala de Sfintele Paşte 2024.El a punctat că „Taina Pocăinţei...
proger