AcasăNewsMistocareli in Parlament

Mistocareli in Parlament

In timp ce Parchetul General a ales sa lase in plata Domnului sufrageria lui Gabriel Oprea si sa claseze speta referitoare la prezidentialele din 2009, alesii neamului vor sa se joace in continuare de-a ancheta.

Parlamentarii din Comisia de ancheta au cerut in plen prelungirea, cu 60 de zile, a activitatii Comisiei. Gica – contra din start in ceea ce priveste infiintarea si telul acestei Comisii, PNL s-a opus prelungirii termenului de functionare a acestei ”pseudo-comisii de ancheta”, catalogata ieri de Raluca Turcan drept ”o fumigena aruncata (de PSD – n.r.) pentru a mai distrage atentia opiniei publice de la lucruri importante”. Tot impotriva prelungirii s-a declarat si PMP-ul, ocazie cu care Traian Basescu a demonstrat pana unde merge neseriozitatea alesilor. Concret, fostul presedinte a propus, ”la misto”, sa se dea sens activitatii Comisiei prin adaugarea altor trei teme: anchetarea ”corectitudinii alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Romane in 1859”, a ”corectitudinii alegerilor prezidentiale din 2014 in Diaspora”si a ”corectitudinii alegerii de catre presedintelui Iohannis a domnului Mihai Tudose ca prim ministru desemnat, avand in vedere ca nu corespunde portretului robot anuntat de catre presedinte anterior desemnarii”. Culmea este ca propunerea lui Basescu a fost supusa la vot cu Cuza cu tot, iar faptul ca a fost respinsa chiar nu conteaza.

author avatar
Simona Badulescu
70 afisari
Zenville

Ultimele știri

Leguma ideală cu ajutorul căreia se pot vopsi ouăle de Paște. „O sursă bună de pigmenți roșii și galbeni”/La ce să fiți atenți când...

Mai sunt doar câteva zile până când credincioșii ortodocși vor sărbători Sfintele Paști.Și cum, conform tradiției, în Joia Mare multe gospodine încep deja...

Alege ce cumperi: mielul de Paşte 2024 sau un kilogram de cireşe? Ambele sunt aproape imposibil de achiziţionat. Au preţuri prohibitive!

Cireşele de import, desigur, arată delicios pe tarabă, dar pofticioşii doar le privesc deocamdată, din cauza preţului.Vestea bună este că în două săptămâni vor...
proger