AcasăNews"Primul salariu" va fi lansat pana la sfarsitul lunii iunie

„Primul salariu” va fi lansat pana la sfarsitul lunii iunie

Programul ”Primul salariu”, prin care se garanteaza tinerilor absolventi de studii superioare un venit brut de 2.500 lei/luna, timp de trei ani si subventionarea angajatorului cu 50% din cheltuiala salariala va intra in vigoare pana la sfarsitul lunii iunie.

Deputatul social democrat de Botosani, Razvan Rotaru, a declarat ca masurile de stimulare a angajarii tinerilor vor fi incluse intr-un act normativ aflat in lucru la Ministerul Muncii si Justitiei Sociale. “Actul normativ respectiv va contine dispozitii specifice privind modalitatile de acordare, finantare si implementare a masurii prevazute in programul Primul salariu. Pana in prezent, a fost elaborat un prim draft ce urmeaza a fi asumat de catre MMSJ, impreuna cu estimarea impactului financiar asupra bugetului asigurarilor pentru somaj. Potrivit Programului anual de lucru al Guvernului, termenul de realizare al proiectului de lege mentionat este stabilit pentru sfarsitul trimestrului II 2017”, a spus parlamentarul PSD.“PSD a promis in campanie ca va lua masuri pentru cresterea sanselor tinerilor sa aiba un loc de munca stabil si bine platit, astfel incat sa-si formeze o familie in Romania. Astfel, Programul Start-up-Nation a demarat de cateva zile, alocarea la fondul de burse s-a majorat de 2,5 ori de la 83 lei/luna la 201 lei/luna, a fost adoptat programul prima chirie, iar acum urmeaza aprobarea masurilor pentru intrarea pe piata muncii a tinerilor cu studii superioare”, a precizat Rotaru.

author avatar
Catalin Dumitrescu
354 afisari

Ultimele știri

Aurul, joc de poker

Tranzacționarea aurului seamănă cu pokerul. „Mâinile puternice” sunt investitorii loiali metalului, indiferent de preț. „Mâinile slabe” sunt speculanții instabili care renunță la prima semnalizare...

Cercetătorul Ilia Stambler propune un program România–Israel pentru cercetarea îmbătrânirii: «Speranța de viață sănătoasă poate fi prelungită»

România ar putea intra într-o nouă etapă în domeniul longevității, dacă propunerea prezentată la Congresul Internațional de Longevitate, organizat de Senatul Științific al Fundației...
spot_img