AcasăNewsPrimarul Robert Negoita a aflat ca e urmarit penal

Primarul Robert Negoita a aflat ca e urmarit penal

Pe numele edilului sectorului 3 s-a inceput urmarirea penala, in dosarul in care se ancheteaza suspiciunea de plagiat ce planeaza asupra tezei sale de doctorat.

Robert Negoita insusi a fost cel care a anuntat aceasta decizie a procurorilor, dupa ce a aflat-o in prima parte a zilei de miercuri, chiar de la reprezentantii Parchetului General, politicianul neprecizand, insa, si cauza in care are calitatea de suspect. De altfel, primarul nu a zabovit in fata anchetatorilor, precizand ca va reveni, insa de aceasta data insotit de un aparator legal. „Acum consider ca am nevoie de un avocat”, a subliniat primarul bucurestean.

Pe surse s-a aflat ca dreptul numelui sau ar plana mai multe suspiciuni in privinta tezei de doctorat, printre care si abuz in serviciu. Va reamintim faptul ca edilul are, incepand din 2012, un titlu de doctor obtinut la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”.

169 afisari
Zenville

Ultimele știri

Cum reacționează corpul la muzică: efectele ascunse asupra imunității și sistemului nervos

De mii de ani, oamenii folosesc muzica pentru a se conecta, a vindeca și a se relaxa. Dar știința modernă confirmă astăzi ceea ce...

Parada Stoică de pe Calea Victoriei: ce pot învăța bucureștenii de la Seneca și Marcus Aurelius în 2025

Duminică, 21 septembrie, Calea Victoriei va arăta altfel. În locul claxoanelor și al grabei obișnuite, bucureștenii vor întâlni o paradă cu personaje istorice care...
proger