Miliardarul chinez Zhou Yahui, proprietarul celei mai populare retele de socializare adresate exclusiv homosexualilor, va plati fostei sale neveste, de care tocmai s-a separat, impresionanta suma de 1,1 miliarde de dolari. Potrivit presei locale, este al doilea cel mai scump divort inregistrat vreodata in istoria moderna a Chinei, dupa cel al reginei imobiliarelor din Hong Kong, Wu Yajun, care a fost nevoita sa-i dea sotului 2,75 miliarde de dolari, in 2012.
Recent, Zhou Yahui (39 de ani) a utilizat o parte din averea sa, estimata la 3,5 miliarde de dolari, pentru achizitionarea retelei Grindr, devenita parte a consortiului Kunlun Wanwei Tech – cel mai mare dezvoltator de jocuri web si sisteme de operare din China.
Conform Forbes, Kunlun Tech a platit 93 de milioane de dolari pentru 60% din Grindr, un app gay matrimonial activ in 196 de tari, cu peste 2 milioane de utilizatori zilnic. Zilele trecute, proprietarul companiei a recunoscut ca a transferat 278 milioane de actiuni, in valoare de aproximativ 7 miliarde de yuani (1,1 miliarde de dolari) sotiei sale Li Qiong, in urma partajului decis de o instanta civila din Beijing. Zhou va detine o participatie de 34,5% din BKT, in timp ce Li va avea 26,4%, scrie Bloomberg.
Un magnat chinez a platit 1,1 miliarde de dolari ca sa scape de nevasta
312 afisari