Pentru romanii de la Olimpiada, locul 8 e ca aurul de pe vremuri

Zambaccian era constantean. S-a indragostit de arta tragand cu ochiul pe ferestrele-vitralii ale „Casei cu Lei”, cea mai frumoasa cladire din Constanta. Palatul construit in stilul Neorenasterii italiene apartinea unui negustor armean, unchi de-al lui Zambaccian, si il avea chirias pe Lazar Munteanu, un magistrat — colectionar de arta.

Prima piesa de arta cu identitate — ca scoicile, tanagrele si numismatica banala nu se pun la socoteala — pe care a targuit-o Zambaccian (nascut in 1889) a fost un timbru dedicat primei Olimpiade moderne, Atena 1896. In cartea „Insemnarile unui pasionat de arta”, Zambaccian a marturisit ca s-a tocmit in port cu niste marinari greci. Armeanul de geniu avea 8-9 ani.

Am povestit intamplarea asta pentru a arata ca Olimpiadele moderne au ajuns in Romania inaintea sportului. Traditia culturala olimpica s-a nascut inaintea prezentei noastre fizice la Olimpiada. Dupa al Doilea Razboi Mondial, a venit si performanta. Azi, am ramas doar cu prezenta, mai subtire ca oricand. Nici nu incepuse bine prima Olimpiada de care imi amintesc, Moscova 1980, ca Stefan Rusu saltase deja primul aur, la lupte greco-romane. Imediat — Corneliu Ion, la tir. Si urmau gimnastica si canotajul. Azi, ne bucuram daca reprezentantii nostri ajung in finale. La medalii aproape ca nu ne mai gandim. Un loc 8 in 2016 e ca aurul din anii ’70-’80. Si este pentru prima data cand ziaristii romani de la Olimpiada (Tolontan, Chiotea) sunt mult mai buni si au o expunere mai mare decat sportivii.

Chestiunea ar fi jenibila, daca n-ar fi jegoasa la modul penal. DNA a facut exces de zel cu fotbalul. E cazul sa se ocupe si de sporturile discrete, unde libertatea de a fura a fost totala.