Parea o herghelie alba, cu picioarele infipte in nisip si spinarile libere. Asa aratau sezlongurile din Mamaia, la mijlocul saptamanii trecute.
Nu era nimeni pe tarm, doar ploaia domolita si pescarusii lasau pe plaja sigilii iute maturate de sampania valurilor. La cativa kilometri mai incolo, in portul Tomis, barci, restaurante de peste, liceence care isi cautau menirea intre Cazino, acvariu si statuia lui Ovidiu, plus doi japonezi care fotografiau Palatul Sutu. Ca sa ajungi la palat, treci de Farul Genovez si de Biserica Greaca, cobori pe strada Aristide Karatzalis si o iei la dreapta, pe Marcus Aurelius. In anii ’50, printul Sutu umbla in zdrente, isi urla identitatea, iar ticalosii intovarasiti cu ocupantul sovietic il umileau pe castelanul alungat din propriul castel, strigandu-i: „bagabontule!”. Il faceau bagabont bagabontii! Astazi, in Palatul Sutu se afla Curtea de Apel, iar pe Aristide Karatzalis si pe Marcus Aurelius, atat de frumos descrise de Cella Serghi, s-au ridicat viloaie nesimtite, care sfideaza si ucid arhitectura zonei. „Pamantul Dobrogei seamana cu cel al Palestinei, Iisus trebuie sa fi trecut pe aici”, credea Arghezi. Da, dar a trecut si politica de cadre, trece si capitalismul construit de oameni de afaceri cu origine sanatoasa.
